Sistemul de emitere a rovinietelor intră în revizie. Unde se poate plăti taxa de drum

Autor: ProMotor 09 apr. 2020 Știri auto
Sistemul de emitere a rovinietelor intră în revizie. Unde se poate plăti taxa de drum

CNAIR anunță că sistemul de emitere a rovinietelor intră în revizie de joi de la ora 19:00, până dumincă la ora 24:00. În această perioadă, este posibil să nu funcționeze emiterea peajelor și rovinietelor prin intermediul sms, al portalului www.erovinieta.ro şi a aplicaţiei destinate telefoanelor mobile, etarife.

„Astfel, din cauza unor intervenţii la sistemele informatice ce au implicaţii în funcţionarea corespunzătoare a SIEGMCR, ce urmează a avea loc în perioada 09.04.2020, ora 19:00 – 12.04.2020, ora
23:59, emiterea peajelor şi a rovinietelor prin intermediul SMS, a portalului www.erovinieta.ro şi a aplicaţiei destinate telefoanelor mobile, etarife, nu va fi posibilă sau va funcţiona cu
intermitenţe, se arată într-un comunicat al CNAIR trimis redacției Promotor.

Pentru a evita aplicarea unor sancţiuni contravenţionale, utilizatorii au obligaţia de a achita tarifele la punctele de lucru ale distribuitorilor. După cum am mai scris, valabilitatea rovinietelor nu se prelungește automat pe perioada stării de urgență, nefiind printre actele emise de autorități prevăzute în decretul privind instituirea stării de urgență. În aceste condiții, utilizatorii drumurilor naționale și autostrăzilor au obligația de a plăti taxele corespunzătoare.

Chiar dacă sistemul de emitere a rovinietelor online, prin sms si prin aplicație nu vor funcționa în această perioadă, asta nu înseamnă că posibilitățile de achiziționare a rovinietelor sunt epuizate. Acestea vor putea fi, în continuare, cumpărate de la distribuitorii autorizați.

Informaţii cu privire la punctele de lucru ale distribuitorilor autorizaţi, se regăsesc pe pagina de internet a CNAIR SA. Printre acestea, amintim benzinăriile Lukoil, OMV și Petrom, Mol, Rompetrol, Socar, dar și oficiile poștale și sediil Automobil Clubului Român.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide