Škoda ia în calcul să importe în Europa un SUV produs în India. Kylaq costă acolo echivalentul a 7.000 de euro 

Autor: Daniel Simion 25 mai 2026 Știri auto
Škoda ia în calcul să importe în Europa un SUV produs în India. Kylaq costă acolo echivalentul a 7.000 de euro 

Clienții europeni ar putea avea acces la un nou SUV de mici dimensiuni produs de Škoda în India. Acesta se numește Kylaq, iar pe piața internă are un preț de pornire de 759.000 de rupii, echivalentul a 7.000 de euro. 

Publicația Automotive News, citată de Profit.ro, titrează că acest model este luat în calcul pentru a își face debutul în Europa la un preț de pornire de 15.000 de euro, similar cu cel al unei Dacia Sandero Stepway. 

Škoda Kylaq, lansat în India acum doi ani 

Škoda Kylaq este fratele mai mic al lui Kamiq, cu 24 de centimetri mai scurt. Acesta a fost, la momentul respectiv, dezvoltat exclusiv pentru piața indiană, iar micul SUV vine cu un motor de un litru cu trei cilindri și turbină, capabil de 115 cai putere și 178 Nm cuplu motor maxim. 

Citește AICI mai multe detalii despre SUV-ul de mici dimensiuni Škoda Kylaq. 

CEO-ul Klaus Zellmer a declarat că producătorul analizează intern dacă să importe acest model în Europa. Cu tot cu costurile logistice de transport, mașina ar putea fi vândută pe „bătrânul continent” la un preț de sub 15.000 de euro. 

Kylaq, posibil rival pentru Dacia Sandero? 

Chiar dacă este cu 10 centimetri mai scurt decât un Sandero Stepway, versiunea care acoperă peste 80% din vânzările modelului produs de Dacia, Škoda Kylaq ar putea reprezenta un puternic competitor, dacă va avea un preț corespunzător. Pentru comparație, o Dacia Sandero Stepway de bază, cu motor echivalent (1.0 TCe de 110 cai putere), costă 15.700 de euro, potrivit configuratorului Dacia România. 

Vezi AICI primele impresii la condus cu noua Dacia Sandero Stepway.

De notat este că, fiind un model dezvoltat pentru piața din India, dotările de asistență de pe Škoda Kylaq sunt mult mai reduse față de cerințele legale din Uniunea Europeană. Asta înseamnă că echiparea cu tehnologiile obligatorii și respectarea nivelului de siguranță și de emisii ar putea ridica prețul de producție. 

Škoda a înregistrat cifre bune de vânzări cu acest SUV, care a confirmat prognozele companiei atunci când producătorul ceh a intrat serios pe piața indiană. Mai mult de jumătate dintre vânzările grupului Volkswagen în India sunt reprezentate de modelul Kylaq, care a dublat cota de piață a grupului german pe piața din India.


Sursa foto: Škoda India



Daniel Simion
Daniel Simion
Daniel Simion a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC), la Universitatea din București. Licențiat în Comunicare și Relații Publice, el urmează acum masterul de Jurnalism Tematic pentru a se specializa în domeniul care îl pasionează de tânăr. În 2025, pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide