Şoferii responsabili, “penalizaţi la sânge” de Poliţie

Şoferii responsabili, “penalizaţi la sânge” de Poliţie

Autor: Alexandru Banu acum 3 ani Știri

Creierul, mintea şi iniţiativa vin de unde nu te aştepţi. Dacă tot îi arătăm cu degetul că sunt nişte înapoiaţi, arabii din Emirate încep să ne dea lecţii. Nu la religie, ci în rest. Dubaiul e unul din cele mai avansate locuri de pe Pământ. Cu management străin care a ridicat o ţară într-un deşert, investiţiile lor de sute de miliarde se văd din avion. O să spuneţi că petrodolarii afc totul, dar hai să judecăm după aşa-zisul grânar al Europei, România, care mai mult nu mai e decât a fost.

Cei din Dubai au o lege care premiază şoferii responsabili. Cei care fac “puncte albe” în trafic datorită conduitei. Din 2012, de la implementarea punctajului, procentul celor care respectă legile în trafic a crescut cu 700%. Acum, numărul mediu al morţilor în traficul din Dubai e “8”, comparativ cu 21 câţi erau în 2007. Asta şi pentru că Departamentul de Trafic din Dubai predă permanent lecţii despre circulaţie pentru 15.000 de oameni.

Punctele albe le iau cei cu permis eliberat în Dubai, care nu au comis nicio neregulă oriunde în Emiratele Arabe Unite în ultimul an până la acordarea premiilor. Pe lângă cei doi câştigători ai unei maşini de fiecare, alţi 2.000 de oamenic are au respectat legea au fost premiaţi de sponsorii acestui proiect social.

Poliţia monitorizează aleator conducători şi-i premiază pe cei care nu greşesc în trafic 365 de zile. În completarea celor 2002 premii, poliţia din Dubai va mai opri şoferi în următoarele săptămâni şi după ce va verifica toate actele, va mai acorda premii dacă au fost corecţi în trafic.

Iată motivul pentru care credem că ne grăbim să-i judecăm pe alţii înainte să ne uităm în traficul nostru. Aceasta e o metodă care i-ar putea “obliga” pe români să circule atent şi o metodă care ar reduce cu siguranţă nenorocirile de pe drumurile noastre. În 2015, în România au murit 95 de oameni în accidente rutiere, la egalitate cu Bulgaria, pe primul loc în UE, cu 4% mai mult decât în 2014, dar şi cu – ce-i drept – 22 de oameni mai puţin decât în 2010.

 



Comentarii
ŞOC TOTAL | Melania Trump, goală şi fără inhibiţii la Casa Albă. Fotografie incredibilă
ŞOC TOTAL | Melania Trump, goală şi fără inhibiţii la Casa Albă. Fotografie incredibilă "scăpată" pe internet
Imagini fierbinți cu Andreea Marin într-o revistă pentru bărbați! Nu ai mai văzut-o așa pe 'Zâna Surprizelor'! S-a văzut TOT. Era atât de senzuală
Imagini fierbinți cu Andreea Marin într-o revistă pentru bărbați! Nu ai mai văzut-o așa pe 'Zâna Surprizelor'! S-a ...
Concedieri la Antena 1! Jumătate din oameni au fost dați afară din acest departament
Concedieri la Antena 1! Jumătate din oameni au fost dați afară din acest departament
Momentele şocante în care o cerşetoare este împuşcată mortal după ce îi ceruse câţiva bănuţi unui bărbat - VIDEO
Momentele şocante în care o cerşetoare este împuşcată mortal după ce îi ceruse câţiva bănuţi unui bărbat - VIDEO
Cine este soția primului ministru Ludovic Orban! De ce se ferește să apară în poze cu el
Cine este soția primului ministru Ludovic Orban! De ce se ferește să apară în poze cu el
Un poliţist celebru va fi numit şef de cabinet al ministrului de Interne Vela
Un poliţist celebru va fi numit şef de cabinet al ministrului de Interne Vela
Ce mașină și-a cumpărat Selly de la 5 Gang. Bolidul atinge 250 km/h și costă 100.000 de euro
Ce mașină și-a cumpărat Selly de la 5 Gang. Bolidul atinge 250 km/h și costă 100.000 de euro
Femeia nu are VOIE să atingă această zonă, altfel îşi produce răni. GHIDUL sexual al tinerilor de acum 100 de ani
Femeia nu are VOIE să atingă această zonă, altfel îşi produce răni. GHIDUL sexual al tinerilor de acum 100 de ani
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta acum 20 de ani
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta ...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide propria ta...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide ...
HUAWEI Mate 30 Pro testat în ROMÂNIA! Cel mai performant telefon al momentului cu o PROBLEMĂ foarte gravă
HUAWEI Mate 30 Pro testat în ROMÂNIA! Cel mai performant telefon al momentului cu o PROBLEMĂ foarte gravă
Ce nu s-a vazut la receptia organizata de Regina Elisabeta! Gestul lui Carmen Iohannis fata de Melania Trump
Ce nu s-a vazut la receptia organizata de Regina Elisabeta! Gestul lui Carmen Iohannis fata de Melania Trump
Un singur deputat a refuzat să voteze abrogarea supraaccizei la carburanţi!
Un singur deputat a refuzat să voteze abrogarea supraaccizei la carburanţi!
Inchide