Șoferul unui TIR a intrat frontal într-o casă pe care a și făcut-o praf – FOTO

Publicat: 10 02. 2021, 13:54
Actualizat: 10 02. 2021, 13:57

Astăzi, 10 februarie, în jurul orei 11.30, a avut loc un accident rutier grav în comuna Șimand, județul Arad. Mai exact, în curba care duce de la Șimand spre Chișineu Criș. Șoferul unui TIR a intrat frontal direct într-o casă pe care a și făcut-o praf.

Din imagini se vede cum parapetul de pe marginea drumului a fost rupt, șoferul pierzând probabil controlul volanului.

Șoferul camionului este un cetățean bulgar de 53 de ani care a pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Din fericire nu sunt victime omenești, doar pagube materiale.

Intră în GALERIE FOTO

Nu este singurul incident de acest fel care are loc în decurs de câteva luni

Un accident grav s-a produs în noiembrie, 2020 la Bălțătești, județul Neamț. Un autoturism și un TIR s-au ciocnit, iar din coliziune, autotrenul a intrat într-o casă.

Locuința a fost distrusă, iar în camera de la stradă era fiica proprietarilor, de 16 ani, care a fost surprinsă sub moloz. Până la venirea echipajelor medicale, părinții au reușit să-și scoată fata.

Șoferul TIR-ului a rămas și el blocat în cabina înfiptă în casă, iar șoferul autoturismului a fost scos de alți șoferi care s-au oprit să dea o mână de ajutor până la venirea pompierilor.

„Șoferul autotrenului a fost scos conștient de pompieri cu ajutorul echipamentelor pentru descarcerare. A fost preluat de un echipaj de ambulanță și transportat la spital. Tânăra a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la paramedicii SMURD și transportată la CPU Târgu Neamț. Șoferul autoturismului a fost preluat de un echipaj SAJ și transportat la spital”, a declarat la scurt timp după incident Irina Popa, ofițerul de predă al ISU Neamț.