Software nou pentru Audi Q4 e-tron: a fost îmbunătățită puterea de încărcare

Autor: Bogdan Bârliga 15 mart. 2023 Știri auto

Audi a anunțat un upgrade important pentru modelele din gama Q4 e-tron: apar printre altele actualizările over-the-air și puterea de încărcare crește până la 135 kW. Noua versiune software 3.2 va fi oferită standard pentru modelele cu anul de producție 2023.

Toate modelele Audi Q4 e-tron vor primi această actualizare și compania germană susține că prin noua modalitate de actualizare over-the-air vor fi integrate o serie de noi funcții. Audi Q4 e-tron și Q4 Sportback e-tron vor putea să folosească planificatorul de rute din aplicația myAudi pentru a planifica un traseu și pentru a trimite această planificare către mașină. Noua versiune de software salvează și date de navigare, cum ar fi destinațiile recente. În cazul în care autoturismul este defect sau a fost implicat într-un accident șoferul va putea folosi apelul online de asistență rutieră.

Putere de încărcare mărită pentru Audi Q4 e-tron

Probabil această funcție este cea mai importantă din noul pachet software anunțat de Audi pentru Q4 e-tron și Q4 Sportback e-tron. Un sistem îmbunătățit de control al puterii de încărcare în comparație cu versiunea software 2.3 permite o putere de încărcare DC crescută până la 135 kW. În plus, clienții pot opta și pentru funcția de protecție a bateriei, care menține automat acumulatorul în starea ideală de încărcare limitând-o la 80 la sută.

Noua funcție „Timp de încărcare preferat” îi ajută pe șoferi să încarce mașinile în acel moment al zilei când tarifele la energia electrică sunt mai mici. Această nouă funcție permite utilizatorului să configureze interval de încărcare definit prin aplicația myAudi. Compania germană susține că această funcție este utilă mai ales pentru cei care încarcă mașinile acasă. În timpul precondiționării cu cronometrul de plecare, energia necesară pentru încălzirea interiorului în timpul iernii este direcționată către mașină în timpul încărcării printr-o sursă de energie externă.

Pe de altă parte această actualizare de software va activa și funcția Plug & Charge împreună cu un contract de încărcare de la serviciul de încărcare Audi. La stațiile de încărcare compatibile, vehiculul autorizează și activează automat stația atunci când cablul de încărcare este conectat. Și plata pentru încărcare va fi în acest caz efectuată în mod automat.

Noul software 3.2 permite personalizarea iluminării ambientale a vehiculului, precum și alegerea imaginilor de fundal de pe afișajul central, iar asistentul virtual Amazon Alexa poate fi folosit pentru a asculta muzică sau pentru a afla cele mai recente știri. Toți proprietarii unui Audi Q4 e-tron vor fi notificați individual despre acest nou software și vor fi invitați la dealer-ul local pentru actualizarea sistemului.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Audi


Bogdan Bârliga
Bogdan Bârliga
Bogdan are peste 19 ani de experiență în mass-media (print / online). În trecut a lucrat pentru grupuri de presă precum Finmedia, Realitatea-Cațavencu, Ringier AG și altele. Pe lângă zona editorială a ocupat și funcția de Social Media Manager (administrare conturi multiple de Facebook, Instagram, ... citește mai mult

Comentarii
Inchide