Ssangyong Chairman W

Autor: Oraan Mărculescu 13 feb. 2008 Știri auto

Colaborarea dintre Ssangyong şi Mercedes este una deja cunoscută, marca asiatică folosind piese şi subansamble de la producătorul german, deseori uzare moral. Însă de data aceasta coreeni vor să-i bată pe nemţi cu tehnologia celor din urmă. Dacă vechea generaţie folosea platforma tehnică a lui Mercedes E-Class W124, asamblat între 1985 şi 1995, noul Chairman vine cu un şasiu complet nou pe care se va monta un motor V8 de 5.0 litri cuplat la o cutie de viteze ce echipează azi multe modele Mercedes: 7G-Tronic.

Modelul are o lungime de 5,11m, existând şi o versiune limuzină mai lungă cu 30 de cm, este lat de 1,9m şi are o înălţime de 1,5m.  Coreenii nu sunt la primul sedan de clasă mare, Hyundai lansând şi el de curând modelul Genesis. Dar spre deosebire de acesta, care are un preţ foarte bun, Chairman W se va bate cu rivalii de la BMW, Jaguar, Audi şi Mercedes chiar şi prin preţ, pentru că la 100.000 de dolari exemplarul, noul Ssangyong devine cel mai scump model coreean. Şi ce primim pentru aceşti bani? Ei bine, Chairman W va avea un sistem de transmisie integrală 4-Tronic, sistem audio Harmon Kardon, 10 airbaguri, inclusiv unu pentru genunchi şi un design care aduce aminte de  S-Class.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Tags:



Comentarii
Inchide