Stellantis ar putea produce în India mașinile electrice destinate pieței europene

Autor: Adrian Somai 25 nov. 2022 Știri auto

Stellantis caută alternative mai ieftine în afara Europei pentru producerea mașinilor electrice, Carlos Tavares susținând recent că producția acestor mașini pe Bătrânul Continent nu poate fi profitabilă la această oră. Grupul Stellantis s-ar putea orienta, așadar, către India pentru a produce o parte dintre modelele sale cu zero emisii.

Stellantis este la această oră al doilea mare grup auto european, incluzând printre altele branduri precum Peugeot, Alfa Romeo, Fiat sau Jeep. Carlos Tavares a transmis recent că grupul se află în căutarea unui partener în India pentru a putea asambla mașini electrice acolo, pe care mai apoi să le aducă în Europa. Motivul pentru o asemenea strategie este unul cât se poate de simplu, șeful Stellantis ajungând la concluzia că producerea mașinilor electrice pe Bătrânul Continent este prea costisitoare.

“În prezent, Europa nu poate produce vehicule electrice accesibile. Așa că marea oportunitate pentru India ar fi să poată vinde mașini complet electrice la un preț accesibil, protejând profitabilitatea”, ar fi declarat Carlos Tavares în cadrul unei întâlniri care a avut loc chiar în India, potrivit Carscoops.

În Europa vor exista mașini electrice accesibile abia peste 5 – 6 ani

Stellantis are planuri mari în ceea ce privește electrificarea portofoliului, propunandu-și să investească masiv în această direcție în următorii ani. Astfel, Stellantis ar trebui să aducă pe piață zeci de modele electrice în următorii zece ani. Tavares a mai transmis însă un semnal de alarmă în trecut, spunând că mașini pur electrice cu prețuri accesibile nu vor putea ajunge pe piața auto europeană în mai puțin de cinci sau chiar șase ani.

În cazul în care ideea enunțată de Carlos Tavares se va concretiza în cele din urmă, Grupul Stellantis va adopta o strategie similară cu cea de la Dacia, care produce modelul electric Spring în China. Bineînțeles, și decizia Dacia a fost luată tot datorită costurilor de producție mai mici din China.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide