O femeie din California a dat în judecată Poliția din Phoenix, după ce a fost arestată pentru conducere sub influența alcoolului și a drogurilor, deși etilotestul a indicat 0.00, la fel și testele de sânge, scrie carscoops.com, dar polițistul care a reținut-o susține că ar fi avut „ochi lucioși”.
Potrivit sursei citate, Brianna Longoria a fost oprită de polițiști în 29 decembrie 2024, la scurt timp după ce mersese în Arizona pentru propria nuntă. Femeia susține că polițistul care a tras-o pe dreapta a invocat inițial faptul că ar fi trecut pe culoarea roșie a semaforului.
Numai că, potrivit plângerii, imaginile de pe camera corporală ar fi arătat că semaforul era verde. Șoferița a fost testată cu etilotestul, iar rezultatul indicat a fost 0.000.
Ulterior, un test de sânge ar fi ieșit negativ atât la alcool, cât și la droguri, potrivit documentelor citate de presa americană. Cu toate acestea, femeia a fost arestată pentru conducere sub influența alcoolului.
Brianna Longoria spune că a fost oprită de Poliția din Phoenix după ce ar fi trecut pe roșu, însă această acuzație ar fi fost contestată chiar de imaginile surprinse de bodycam.
Conform informațiilor apărute în presa americană, polițistul ar fi cerut ulterior anularea citației pentru semafor, după ce a revăzut înregistrarea.
După oprire, femeia a fost supusă mai multor teste de sobrietate. Etilotestul a indicat 0.000, iar un alt polițist ar fi descris rezultatele ca fiind în limite normale. Cu toate acestea, potrivit plângerii depuse în instanță de femeie, polițiștii ar fi „fabricat” probe pentru a justifica arestarea.
Longoria mai susține că nu avea alcool sau droguri în organism, iar testul de sânge realizat ulterior ar fi confirmat acest lucru. Acuzațiile au fost ulterior respinse, iar permisul i-a fost reactivat în 2025.
Un element important al cazului îl reprezintă o discuție surprinsă pe camera corporală. În plângere este citată o replică atribuită unui polițist, care ar fi spus că riscă să fie scos din echipă dacă nu obține o arestare pentru conducere sub influența alcoolului.
În documentele întocmite ulterior, ca să justifice arestarea, ar fi fost menționate semne precum „ochi lucioși” sau presupuse greșeli la testele făcute pe teren.
Avocații femeii susțin că incidentul nu ar fi fost doar o eroare izolată. Ei vorbesc despre o cultură internă în care numărul de arestări pentru conducere sub influența alcoolului sau a drogurilor ar fi urmărit suficient de atent încât polițiștii să simtă presiune.
Poliția din Phoenix neagă existența unui sistem de cote pentru astfel de arestări și afirmă că dosarul este analizat intern.