Sute de milioane de lei pe care îi dăm la stat. Îţi vine să te iei cu mâinile de păr

Autor: Alexandru Banu 05 iul. 2017 Știri auto
Sute de milioane de lei pe care îi dăm la stat. Îţi vine să te iei cu mâinile de păr

Amenzile din circulaţie sunt un venit important pentru ţără, o parte din piramida de venituri în economia locală. Deşi prevenţia ar trebui să funcţioneze mai bine de la un an la altul, amenzile cresc nu numai datorită valorii punctului de amendă, ci şi datorită  / din cauza încălcărilor mai dese. Dinamica depinde de mai multe variabile – număr permise, parc auto, valoare punct de amendă, contexte rutiere.

Conform IGPR (Inspectoratul General al Poliţiei Române), situaţia statistică privind sancţiunile contravenţionale aplicate înperioada 2014-2016, arată astfel.

În 2014 s-au dat amenzi în valoare de 437.096 mil. lei. În 2015, cuantumul amenzilor rutiere a crescut cu 63 de mil. de lei, la pragul de 500 (+14%). În 2016, ultimul calculat, în trafic s-au dat amenzi în valoare de 555.145 mil. lei (+11% comparativ cu anul precedent).  Media pe ultimii trei ani e de 497 mil. lei, adică aproximativ 110.5 mil. euro la un curs mediu de 4.5 lei / eur.

La un parc auto de aproximativ 7 mil. maşini şi 7.34 mil. permise, înseamnă că, în medie, fiecare dintre noi a cotizat 213 lei în ultimii 3 ani la veniturile statului din amenzi în trafic.  

Sursă date: IGPR

 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide