N-ai nevoie de SUV! Off-road cu trei mașini vechi și ieftine: Ford Focus, Peugeot 206 și Honda Civic

Autor: ProMotor 27 apr. 2020 Știri auto

Chiar crezi că ai nevoie de un SUV ca să te aventurezi în afara asfaltului? Toți am trăit cu impresia asta. Dar se pare că a fost o impresie greșită. Uite cum se descurcă în off-road trei mașini cu vârste respectabile: Ford Focus, Peugeot 206 și Honda Civic.

GALERIE FOTO

Trebuie să începem acest material cu un avertisment: nu încercați așa ceva! Matt Watson de la CarWow s-a distrat în noroaie, apă, gropi, rampe și pante cu un Ford Focus, un Peugeot 206 și o Honda Civic care au împlinit deja 15 ani. Nici când erau noi nu erau potrivite pentru aventuri extreme în off-road.

“Francezul” din 2005 are motor aspirat de 1,4 litri cu 75 de cai putere și 119 Nm. “Japoneza” vine tot cu un 1,4 cu 75 de cai putere și 111 Nm, în timp ce “americanul” se laudă cu cel mai puternic propulsor dintre cele trei: 1,6 litri cu 115 cai putere și 155 Nm.

1.090 de kilograme cântărește Civic-ul, doar 950 de kilograme 206-le și 1,242 de kilograme cântărește Focus-ul. De fapt, chiar mai puțin, pentru că nu mai are lunetă.

Nerăbdător să ajungă la următoarea probă, Matt Watson impinge cu Peugeot-ul Honda din fața sa. Mașinile se balansează pe trei roți, Honda rămâne suspendată, dar primește o lovitură din spate de mare ajutor de la Ford. Peugeot-ul își pierde toba, Ford-ul are nevoie de un… imbold.

La ultima probă, la coborârea plină de gropi, Peugeot-ul este singurul care se descurcă singur, după ce este împins de Ford din spate. Celelalte două au fost împinge de cei din echipa de filmare.

Deci care dintre cele trei „rable” ți se pare cea mai tare în off-road?

VIDEO:

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide