Cât costă un SUV Volvo XC60 după 50.000 de km? Este cel mai iubit model al suedezilor

Autor: Marius Vișan 19 sept. 2021 Știri auto

Din punct de vedere estetic, Volvo XC60 atrage multe priviri. Chiar și generațiile precedente arată încă foarte bine.

Volvo XC60 este un SUV bine proporționat care inspiră foarte multă eleganță. Linia acoperișului este fluidă, având accente puternice de dinamism, pe când spatele este inconfundabil, grație stopurilor originale, pe verticală.

XC60 este unul dintre cele mai apreciate modele din portofoliul companiei suedeze. De mai bine de un deceniu, Volvo XC 60 a fost mereu prezent în topul unuia dintre cele mai competitive segmente din piață. A fost cel mai vândut model Volvo din 2009 până în 2020. Modelul a ajuns la peste 1,68 milioane de unități vândute în întreaga lume.

Cu performanțe precum titlul de Mașina Anului la nivel mondial în 2018 , XC60 a fost răsplătit cu premii la nivel global în ultimul deceniu, la categorii ce variază de la design la siguranță.

Chiar și versiunile la mâna a doua sunt foarte căutate

Cei care își doresc un astfel de model, dar nu își permit un exemplar la prima mână, au la dispoziție site-urile care vând autoturisme la mâna a doua. Există chiar un domeniu care aparține producătorului suedez unde se găsesc mai multe oferte pentru mașini Volvo rulate.

Cel mai accesibil Volvo XC60 găsit costă 19.590 de euro + TVA

Este un exemplar cu motor diesel de 2.0 litri, tracțiune față și transmisie automată, care are un rulaj de 57.829 de km. Mașina a fost prima dată înregistrată în anul 2014.

Beneficiile pentru client ar fi că va exisa o garanție, precum și asistență tehnică rutieră. Totuși, cel mai important avantaj ar fi că mașina vine cu un istoric de service complet prin care se poate verifica numărul real de kilometri.

 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Volvoselekt.ro


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide