Tata Motors lansează în India una dintre cele mai accesibile mașini electrice de pe piață

Publicat: 29 09. 2022, 12:48
Actualizat: 29 09. 2022, 14:17

Cifrele de vânzări înregistrate de mașinile electrice cresc de la o lună la alta în multe colțuri ale lumii, însă mulți șoferi sunt în continuare speriați de prețurile destul de mari ale acestor modele.

Și asta pe bună dreptate, mașinile electrice nu sunt deloc ieftine, știm deja cu toții asta! Tata Motors vrea însă să demonstreze contrariul prin noul Tiago EV lansat în India, un hatchback de dimensiuni reduse care poate fi cumpărat cu aproximativ 10.000 de euro.

Chiar dacă este mai scump cu aproape 2.000 de euro în comparație cu versiunea echipată cu o motorizare pe benzină, Tiago EV se dovedește a fi o mașină electrică extrem de accesibilă pentru oricine. Dacă vreți, putem să facem o comparație chiar și intre Tiago EV și Dacia Spring, două modele care seamănă destul de mult. În ciuda similarităților, Tiago EV este totuși mult mai ieftină, singurul model cu zero emisii al constructorului român având un preț aproape dublu.

Tata Motors oferă clienților noului Tiago EV două variante din punct de vedere al autonomiei. Pachetul de 19 kWh asigură o autonomie de 250 de kilometri, în timp ce al doilea pachet, de 24 kWh, promite o autonomie de 315 kilometri cu o singură încărcare. Trebuie menționat însă că aceste valori sunt calculate conform MIDC (Modified Indian Driving Cycle), standard despre care se știe că este mai puțin precis în comparație cu WLTP.

Două versiuni de putere pentru Tiago EV

În versiunea cu autonomie de 250 de kilometri, Tiago EV este echipat din punct de vedere tehnic cu o unitate electrică gata să livreze o putere de 60 de cai și un cuplu maxim de 110 Nm. Modelul cu autonomie ceva mai mare primește la rândul lui un motor puțin mai puternic, capabil să dezvolte 74 de cai putere și un cuplu maxim de 114 Nm.

Tata Motors va prelua comenzi pentru noul Tiago EV începând cu data de 1 octombrie, în timp ce primele livrări sunt estimate pentru luna ianuarie a anului următor. Prețul de aproximativ 10.000 de euro pomenit în rândurile anterioare este valabil numai pentru primii zece mii de clienți, urmând ca mai apoi vehiculul să fie puțin mai scump.

Sursa: InsideEVs