Te-ai săturat de curse? Car Mechanic Simulator 2015 este soluţia alternativă de distracţie

Autor: Andrei Ştirbu acum 5 ani Știri

Trebuie să recunoşti, oricât de mult ţi-ar plăcea un joc, la un moment dat parcă nu vrei decât să stai şi să te uiţi la maşinile tale virtuale. Ei bine, Car Mechanic Simulator 2015 nu doar că nu te obligă să te baţi cu oponenţi în cursa pentru primul loc, dar te şi învaţă mecanică (în cazul în care nu ştii deja). 

Cel de-al doilea joc din seria Car Mechanic Simulator vine acum cu o grafică mai bună şi cu o serie mai amplă de interacţiuni pe care le poţi avea cu maşina ta. Niciuna nu implică, totuşi, curse, ci doar şedinţe de test drive. În timp ce în Street Tuning Evolution eşti încurajat să-ţi faci maşina mai performantă şi să o testezi împotriva rivalilor, în Car Mechanic Simulator 2015 trebuie să o repari mai degrabă, sau să o recondiţionezi. 

Din discuţiile pe care cei de la Car Throttle le-au purtat cu şeful studioului de producţie Red Dot Games (responsabil pentru seria CMS), există şansa de a putea să-ţi şi tunezi maşina, însă cel mai probabil doar în ceea ce ţine de partea tehnică. Şi, dacă totul merge bine (adică dacă jocul se va cumpăra) va fi disponibil şi un mod upgrade prin care poţi să-ţi uploadezi tu maşina dorită. 

Cu banii pe care-i faci (în joc), îţi poţi îmbunătăţi service-ul şi vei putea cumpăra maşini pe care alţi jucători le licitează. Vei fi, practic, un mecanic virtual cu toate actele în regulă. 

Până atunci însă trebuie strânsă o sumă pentru dezvoltarea iniţială a jocului. Dacă simţi că ai avea nevoie de jocul acesta în viaţa ta, du-te pe pagina de campanie de pe Kickstarter şi contribuie după cum îţi dictează inima.



Comentarii
Inchide