Țeapă uriașă cu un BMW Seria 3 în Târgul Vitan. Detaliul care l-a dat de gol pe samsar

Autor: ProMotor 20 oct. 2020 Știri auto

Moda kilometrajelor date înapoi se pare că nu a trecut, deși există numeroase instrumente de a descoperi evenualele țepe. Samsarii măsluiesc kilometrajele pentru a vinde mai ușor mașinile, iar în unele cazuri nu se jenează să facă să dispară zeci de mii de km. Un astfel de caz a fost relatat de canalul de YouTube 99Vehicles.

Mai exact, cineva a vrut să verifice un un BMW Seria 3 fabricat în anul 2017. Această mașină se vindea cu 10.300 de euro și avea pe kilometraj doar 49.000 de km. La samsari se observă această înclinație de a măslui cifrele până la pragul psihologic de 50.000 – 100.000 – 200.000 de km, cifre rotunjite, care să fie mai atrăgătoare pentru clienți.

140.000 de km dați înapoi fără jenă

Cu ajutorul celor de la Carvertical.ro s-a descoperit că acest BMW are kilometrajul modificat de la 188.480 de km la 49.000 de km. Pe lângă asta s-a descoperit că mașina a avut daune de 60.000 – 70.000 de lei.

VIDEO

Statistică efectuată în anul 2019 privind mașinile SH

O statistică efectuată anul trecut a arătat că o treime din maşinile second-hand participante la studiu în perioada ianuarie-mai 2019 aveau kilometrajul modificat. Maşinile incluse în studiu aveau în total 192.850.000 de kilometri reali, iar numărul total din anunţuri era mai mic cu 4,7 milioane de kilometri. Din total, 29,4% dintre maşinile verificate în baza de date Inspector Auto aveau kilometri daţi înapoi, iar 2,1% dintre ele aveau daune majore nedeclarate.

În intervalul 15.001-29.999 euro, un sfert dintre maşini aveau kilometri daţi înapoi şi 1,4% daune majore ascunse, iar în intervalul 10.001-15.000 euro peste 30% aveau kilometri daţi înapoi şi 1,7% daune majore ascunse. În ceea ce priveşte maşinile sub 10.000 de euro, mai mult de o treime aveau kilometri modificaţi şi 3,4% aveau daune majore ascunse.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: YouTube / 99Vehicles



Comentarii
Inchide