Tesla a confirmat că Model 3 facelift va avea o versiune performantă

Autor: Ionuț Vîlciu 29 nov. 2023 Știri auto

Tesla confirmă că va lansa o versiune performantă pentru versiunea actualizată a sedanului electric Model 3. Va debuta în prima jumătate a anului viitor.

În urmă cu câteva luni, Tesla a lansat actualizarea sedanului electric Model 3. Acum, compania americană a confirmat că cel mai mic model din gama sa va primi și o versiune Performance, așa cum a fost cazul și cu originalul Model 3, scrie Motor1.

Tesla a publicat actualizarea electricei Model 3 la începutul lunii septembrie, atunci când am făcut cunoștință cu designul actualizat al mașinii. Mașina a primit faruri noi, mai înguste, îmbunătățiri de ordin aerodinamic, care au scăzut coeficientul aerodinamic, dar și un interior simplificat. De asemenea, Tesla a îmbunătățit materialele interioare și a lucrat la antifonare, iar suspensia a fost recalibrată.

Tesla Model 3 Performance urmează să fie lansată în 2024

Tesla a comunicat faptul că nu a atins potențialul maxim al mașinii cu prima iterație și speră să remedieze acele erori cu acest model actualizat. Actualul Model 3 Performance poate atinge 100 km/h în 3,3 secunde, oferind în același timp o autonomie de aproximativ 500 km cu o singură încărcare.

Ne putem aștepta ca Model 3 Performance să arate ușor diferit de restul gamei, probabil având un stil și roți unice. Este posibil ca noul model să aibă, de asemenea, frâne și mai mari, anvelope de mai aderente și software creat special, care să maximizeze puterea și eficiența mașinii.

Deocamdată, clienții au la dispoziție doar două versiuni pentru Tesla Model 3. Există versiunea Standard, cu un singur motor electric montat pe puntea spate, care oferă o autonomie maximă declarată de 513 km și atinge 100 km/ în 6,1 secunde. Model 3 Long Range dispune de o baterie mai mare, dar și de două motoare electrice, unul pentru fiecare punte. Astfel, aceasta poate accelera de la 0 la 100 km/h în 4,4 secunde.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Tesla


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide