Test drive Renault Arkana TCe 140 EDC – #Nofilter

Autor: Elena Luchian 31 mai 2021 Știri auto

Renault Arkana este SUV-ul care a aprins imaginația românilor încă din momentul în care a ajuns pe piața din Rusia, fără nicio certitudine că va ajunge și la noi. Am condus în premieră în România versiunea TCe 140 EDC cu sistem micro-hibrid și transmisie automată EDC. Punem hashtag no filter, pentru că Arkana nu are nimic de ascuns.

GALERIE FOTO

Renault Arkana nu are nevoie de filtre, pentru că în realitate se prezintă mai bine decât în poze. Este îndrăzneț, este dinamic, este o specie aparte. O specie pe cale de… apariție, putem spune. Este un SUV coupe “cool”, de segment C, poziționat, ca dimensiuni, între Kadjar și Koleos, care se adresează familiștilor. Familiști care își doresc mai mult decât un SUV oarecare, care se pierde în anonimat, în traficul plin de SUV-uri, de parcă am rula cu toții pe bulevarde de macadam.

Este primul coupe cu gardă mare la sol adus de un constructor de volum în segmentul C. Până acum, acest tip de caroserie era rezervat doar clasei premium, acolo unde Mercedes-Benz și BMW și-au aruncat în luptă ale lor GLC Coupe și X4 sau GLE Coupe și X6.

Arkana european este inspirat de cel rusesc, produs local. Acela are la bază platforma îmbătrânită a lui Duster, B0, pe când cel european a primit din start CMF-B-ul de la Clio, Captur, Logan și Sandero, în versiune extinsă la maximum. Este practic o mașină complet diferită. “Hibrid prin natura sa”, spune Renault. Un slogan care nu se referă doar la motorizare. Și n-o să-i contrazicem.

Test drive Renault Arkana TCe 140 EDC – Nu e premium, dar…

Ei bine, Arkana nu este premium. Sau cel puțin nu ar trebui să fie. Deși echiparea de top, RS Line, pe care am avut-o la test, pare să fi găsit parola de acces pentru segmentul superior.

Fluide, liniile lui Arkana urmează un curs atipic în această clasă. Mașina de test care mi-a fost rezervată poartă nuanța exterioară Orange Valencia (490 de euro). E greu să treci neobservat cu așa ceva. O parte dintre mașinile de test poartă Blue Zanzibar. Sunt denumiri și culori exotice pentru o personalitate exotică.

Echiparea de top RS Line aduce la bord un instrumentar de bord digital de 10 inci, un sistem EasyLink cu ecran tactil de 9,3 inci și sonorizare Bose, plus cameră video la 360 de grade. Este extrem de utilă la o mașină cu o lunetă atât de înclinată și de îngustă. O lunetă care nu are ștergător. Ar fi stricat probabil designul unui spate de coupe. Dar i-am simțit lipsa acut pe ploaia pe care am prins-o pe drumul de întoarcere.

Alcantara, o imitație de fibră de carbon pe bord și plafonul negru duc mașina într-o gamă superioară. Atrag atenția inserțiile roșii din bord și de pe volan, asortate cu roșul cusăturilor de pe scaune și de pe fețele ușilor.

Ai senzația de spațiu generos în mașină în toate direcțiile. Este valabil și pentru banchetă, în ciuda faptului că linia plafonului coboară abrupt către spate. Cei care iau loc acolo au și o cotieră, și două mufe USB pentru a-și încărca gadget-urile, plus ventilații.

Test drive Renault Arkana TCe 140 EDC – Cum se conduce?

Mașina este pusă în mișcare de motorul turbo de 1,33 litri. Este unitatea dezvoltată de Alianța Renault-Nissan în parteneriat cu Daimler. Așa se explică faptul că a ajuns în mai multe portofolii. 1,33 turbo apare și în gama Dacia Duster, dar și în oferta de modele compacte de la Mercedes-Benz, pe lângă Nissan și, evident, Renault. Francezii au echipat Arkana și cu sistem micro-hibrid la 12V.

Am la dispoziție 140 de cai putere și un cuplu de 260 Nm. Resursele sunt expediate către puntea față de transmisia automată EDC cu șapte trepte. Departe de Renault gândul de a oferi o versiune cu tracțiune integrală în acest moment.

În modul Eco, Arkana TCe 140 EDC amorțește, e firesc. În MySense, un fel de Comfort, putem spune, este docil și calm. În Sport, se modifică reacția motorului și a transmisiei și SUV-ul coupe devine mai incisiv. Iar sistemul de sonorizare Bose îți asigură o coloană sonoră potrivită. E ușor perceptibilă, deloc artificială.

Renault Arkana – Te zdruncină și te încântă

Cu jantele RS Line de 18 inci și cu o suspensie cu reglaje tari, sportive, aș zice, Arkana e legat, e rigid, te ține bine pe drum, dar te zdruncină pe denivelări. Te consolează cu mult confort pe drumuri bune, chiar la viteze de autostradă, acolo unde zgomotul produs de vânt și de anvelope nu ajunge să fie deranjant în cabină. Fenomenul de subvirare pe care mă pregăteam să-l întâmpin, este aproape inexistent. Dacă vă aduceți aminte, spaniolii de la km77.com au fost impresionați de mașina asta la Testul Elanului.

Stai sus la volan, indiferent de cât de jos îți lași scaunul. Contribuie la poziția înaltă și faptul că garda la sol este de 200 de milimetri. Simți uneori nevoia să lași scaunul jos, dar nu merge atât de jos pe cât ți-ai dori.

Este generos portbagajul cu cei 513 litri ai săi. Viitoarea versiune E-Tech propune un compromis pentru că în portbagaj își face loc bateria. Va fi vorba despre 480 de litri. În cazul versiunii testte, cu tehnologie micro-hibrid, bateria este sub scaunul pasagerului din față. Este unul dintre motivele pentru care poziția este atât de înaltă.

Test drive Renault Arkana TCe 140 EDC – cât consumă și cât costă?

Am prins, pe o distanță de doar un kilometru, traficul tipic bucureștean de bară la bară până la ieșirea din oraș și, deloc surprinzător, consumul resetat la plecare a luat-o razna. 9 l/100 km arăta în bord, departe de cifrele promise de Renault: 6,5 l/100 km în mediu urban. Desigur, cei care au testat nu au fost în zona Casa Presei la ore de vârf.

Consumul a plonjat, pur și simplu, odată ce am ieșit pe DN1, apoi pe Centura Capitalei. Renault “vorbește” despre 4,7 l/100 km, iar eu am obținut 5 l/100 km.

Și să vă spun un secret, dar rămâne între noi, da? Am mers numai în modul Sport.

Renault Arkana TCe 140 EDC pornește de la 24.100 de euro în România. Dar echiparea RS Line adaugă dotări interesante și 4.700 de euro la prețul de bază. Versiunea testată cu dotări suplimentare ca vopseaua Orange Valencia (490 de euro), sistem EasyLink și sistem de sonorizare Bose (800 de euro), plus plafonul negru (300 de euro) duc mașina la 30.390 de euro.

Verdict

Renault Arkana hashtag nofilter. Un SUV coupe desenat cu îndrăzneală, fluid și atipic pentru segmentul de volum. Sunt detalii care îl încadrează ca pe o mașină de rasă într-o specie aparte. E plăcut la condus Arkana TCe 140 EDC, fără păcăleli, fără promisiuni neținute, fără amăgiri și… cum am spus de la început, fără filtre. Dar pentru o mașină cu proporții generoase, motorizarea superioară TCe 140 nu pare să fie prea puțin.

 

Date tehnice:

Model Renault Arkana TCe 140 EDC
Motor 1.33 l, 4 cilindri
Cilindree 1.333 cm3
Transmisie Automată, 7 trepte
Tracțiune Față
Putere maxima (CP/rpm) 140/4.500-6.000
Cuplu maxim (Nm/rpm) 260/1.750-3.500
Accelerație 0-100 km/h 9,8 secunde
Viteza maximă 205 km/h
Lungime 4.568 mm
Lățime 1.821 mm
Înălțime 1.576 mm
Ampatament 2.720 mm
Gardă la sol 156 mm
Masă proprie 1.411 kg
Volum portbagaj 513 de litri
Preț de pornire (euro, TVA inclus) 28.800 euro
Preț versiune testată (euro, TVA inclus) 30.390 euro

VIDEO:

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Renault



Comentarii
Inchide