Țiriac Collection aniversează 10 ani: „Ce vedeți dumneavoastră aici a început ca o idee”

Autor: Ionuț Vîlciu 29 nov. 2023 Știri auto

Țiriac Collection aniversează 10 ani de la inaugurare. Pentru a marca această bornă, Ion Țiriac a ținut un discurs în care a vorbit despre ceea ce rezervă viitorul pentru celebra colecție de mașini.

Colecția auto a domnului Ion Țiriac a fost inaugurată în urmă cu 10 ani, iar de atunci a fost un loc vizitat de nenumărați pasionați auto și nu numai. Astăzi, 29 noiembrie, Ion Țiriac s-a prezentat în fața jurnaliștilor pentru a rememora câteva momente legate de această colecție deschisă publicului, dar și să prezinte și câteva planuri pentru viitorul Țiriac Collection.

„Ce vedeți dumneavoastră aici, a început ca o idee. N-am avut niciodată, nu speranța, ideea ca să fac o colecție ca omul să intre în ea. O mașină, două, trei, cinci, șase, șapte, zece, doișpe, nu știu câte. S-a ajuns undeva aproape de 400, exact nu știu să vă spun”, a declarat Ion Țiriac.

Țiriac Collection se mărește

În cadrul evenimentului aniversar, Ion Țiriac a declarat faptul că vom asista la o mărire a colecției. „Se mărește și se mărește mereu, în fiecare zi. Vorbeam de Ferrari, vin alte trei Ferrari în următoarele două, trei luni. Vorbeam de Porsche, am obținut o treabă pe care nu credeam că o obțin. Porsche a făcut 70 de mașini (…) care sunt mașini de circuit, deci nu merg pe stradă”, a mai adăugat el. Astfel, vom vedea noi adiții colecției în perioada ce urmează.

Întrebat care este mașina sa preferată, Ion Țiriac a răspuns: „Mașina care îmi place cel mai mult e cea pe care am cumpărat-o duminică. Am fost la Abu Dhabi, la Formula 1 și am cumpărat un Rolls-Royce din 2004, care are numai 500 de kilometri. Este un Phantom special”.

Trebuie să știm că în viitorul apropiat Țiriac Collection se va închide pentru o perioadă de 3 luni. Planul Domnului Țiriac este să extindă galeria pentru a face loc altor 100 de mașini.

De curând, în galeria auto a fost adăugat un monopost de Formula 1, anume un Red Bull RB6, mașină care i-a asigurat lui Sebastian Vettel titlul de campion în 2010.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide