Toate SUV-urile Volvo pot fi comandate blindate direct de la producător

Autor: Elena Luchian 12 mart. 2020 Știri auto

Volvo XC90 a fost primul blindat construit de nordici și dezvăluit în vara anului trecut și conform cu clasa de protecție VR8. Lui îi calcă pe urme modelele XC60 și chiar XC40.

GALERIE FOTO

Volvo anunță că pentru ca gloanțele să nu ajungă la cei aflați la bord, s-au folosit oțel de înaltă rezistență cu o grosime de 2,5-3 milimetri și Kevlar, iar geamurile au acum o grosime de 20 de milimetri.

Balamalele portierelor și mecanismul de ridicare și coborâre a geamurilor au fost modificate pentru a suporta noua masă a acestora. În mod surprinzător, XC60 și XC40 își păstrează suspensia standard, un indiciu că blindajul nu a modificat substanțial greutatea vehiculelor.

VIDEO | Momentul șocant când un blindat american intră, intenționat, într-un vehicul militar rusesc în Siria

SUV-urile blindate de la Volvo vor fi disponibile pe piața din Brazilia, acolo unde rata criminalității este una dintre cele mai mari din lume.

Constructorul suedez aflat sub tutela chinezilor de la Geely a colaborat cu experții germani de la EDAG și cu brazilienii de la Carbon Blindados pentru a pune la punct modelele cu blindaj.

SUV-urile blindate de la Volvo vor vedea lumina zilei în Brazilia, acolo unde se pot comanda deja în rețeaua de dealeri a constructorului. Acestea vor ajunge și în Europa, și în China, dar sub o formă nefinisată.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide