Top 10 cele mai vândute mașini electrice în Europa

Autor: Elena Luchian 30 aug. 2021 Știri auto

Mașinile “verzi” câștigă teren în Europa. Peste 160.000 de vehicule electrice și plug-in hybrid s-au vândut luna trecută. Dar care sunt cele mai vândute mașini electrice?

GALERIE FOTO

Volkswagen ID.3 este cel mai popular model cu emisii zero în rândul clienților europeni. 5.433 de clienți au comandat o mașină germană cu emisii zero. Pe locul 2 a încheiat luna Renault Zoe, cu 3.976 de unități vândute, un obișnuit al primei poziții. Puțin în urma sa se află Kia e-Niro, aleasă de 3.953 de clienți, modelul sud-corean completând podiumul. e-Niro a înregistrat o creștere de 17% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce Zoe a înregistrat o scădere majoră de 57%.

Potrivit unui raport JATO Dynamics, în top 10 cele mai vândute mașini electrice în Europa a intrat și Skoda Enyaq cu 3.649 de unități. Fiat 500e a fost ales de 3.644 de persoane.

Volkswagen mai are doi reprezentanți în clasament. Este vorba despre ID.4 cu 3.643 de exemplare și de Volkswagen e-Up! cu 3.197 de exemplare. Între ele s-a poziționat noul Ford Mustang Mach-E, preferat de 3.314 clienți.

Hyundai Kona EV a încheiat luna trecută pe poziția a noua, înregistrând 3.174 de comenzi. Încheie clasamentul Peugeot e-208 cu 2.623 de unități. Surprinde dispariția din top a lui Peugeot e-2008.

Mașini electrice sau plug-in hybrid cu gardă mare la sol, preferatele clienților din Europa

Dintre cele 10 modele din top, nu mai puțin de jumătate sunt modele cu gardă mare la sol. Este vorba despre Skoda Enyaq, Volkswagen ID.4, Ford Mustang Mach-E, Kia e-Niro și Hyundai Kona EV.

Clasamentul modelelor hibride este condus de Ford Kuga (4.247 unități), Peugeot 3008 (3.039 unități) și Volvo XC40 (2.931 unități). Din nou este vorba despre trei SUV-uri care ocupă primele trei locuri.

Un alt raport Jato Dynamics le-a dat, zilele trecute, o veste excelentă românilor. Dacia Sandero a fost cea mai populară mașină în Europa în luna iulie. Mașina românească l-a depășit chiar și pe ultra-popularul Volkswagen Golf.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide