Top 4 SUV-uri second-hand vândute de Banca Transilvania. Modele cu puțini kilometri

Autor: Ionuț Vîlciu 19 sept. 2022 Știri auto

Banca Transilvania are în ofertă mai multe SUV-uri. Prețurile variază în funcție de model și de marcă.

Tot mai multe modele SUV își fac apariția pe piață. Aproape toți producătorii auto oferă un astfel de vehicul. Există diferite tipuri, de la modele sportive, la altele deosebit de capabile, până la adevărate extravaganțe. În această categorie intră și noul Ferrari Purosangue, primul SUV din istoria căluțului cabrat.

Cu toate acestea, astăzi vom vorbi despre mașini mai accesibile, nu despre exotice cu sute de cai putere. Mașini ce pot fi utilizate zi de zi și care să ofere practicabilitatea necesară unei familii. Toate mașinile din lista următoare se află la vânzare pe site-ul BT Leasing.

Ford Kuga

Primul SUV de pe această listă vine din oferta celor de la Ford. Kuga a apărut pe piață în anul 2008. Exemplarul găsit de noi este unul din cea de a doua generație, fabricat în 2018. Sub capotă regăsim un motor de 2,0 litri pe motorină, care produce 180 de cai putere. Acesta este legat la o cutie automată PowerShift cu șase rapoarte. De asemenea, mașina are și tracțiune integrală. Kilometrajul indică 77.370 de kilometri parcurși.

Printre dotări se numără clima pe două zone, navigația și camera de marșarier. Prețul pentru acest Ford Kuga este de 23.205 de euro cu TVA.

Audi Q2

Următoarea variantă de pe lista noastră este un Audi Q2 fabricat în anul 2018. Este echipat cu un motor de 1,6 litri diesel care dezvoltă 116 cai putere. Motorul este cuplat la o cutie automată cu șapte trepte. Exemplarul acesta nu are tracțiunea integrală Quattro, fiind doar tracțiune față. Mașina a parcurs 90.408 de kilometri.

Mașina are faruri LED, climă pe două zone, o suită de sisteme de asistență, iar interiorul este în stare bună. Prețul cerut pentru Audi Q2 este de 23.681 de euro cu TVA.

Seat Ateca

Rămânem în Grupul VAG și ajungem la primul SUV din istoria producătorului spaniol, Seat. Ateca se înrudește cu Skoda Kodiaq și Volkswagen Tiguan, fiind un SUV de clasă medie. Exemplarul acesta are sub capotă un motor de 2,0 litri pe motorină, care dezvoltă 190 de cai putere. Mașina vine echipată cu transmisie automată și tracțiune integrală. Mașina este din 2017 și a parcurs 135.000 de kilometri.

Skoda Karoq

Ultimul, dar nu cel din urmă, este varianta de mijloc din oferta de SUV-uri Skoda. Exemplarul găsit de noi este fabricat în anul 2018 și a parcurs 156.894 de kilometri. Sub capota acestei mașini vom găsi un motor de 2,0 litri pe motorină, care produce 150 de cai. Motorul este legat la o cutie automată. De asemenea, acest exemplar are și tracțiune integrală.

Prețul cu care se vinde acest Skoda Karoq este de 26.418 de euro cu TVA.

 

 

 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: BT Leasing


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide