Dacia Spring se numără printre cele mai bune mașini de oraș pe care le poți cumpăra în 2026, potrivit unui nou clasament publicat de britanicii de la TopGear. Micuța mașină cu origini românești a fost aproape de a fi desemnată chiar cea mai bună. Dar are un singur minus, după cum au precizat britanicii.
Modelul electric produs de Dacia a fost inclus într-o selecție de zece automobile considerate potrivite pentru traficul urban. Spring apare alături de modele precum Toyota Aygo X, Hyundai Inster, Kia Picanto, Renault Twingo sau Honda Super-N.
Britanicii apreciază în special prețul foarte redus, greutatea mică și eficiența modelului românesc. De altfel, Dacia Spring este prezentată drept cea mai ieftină mașină în adevăratul sens al cuvântului disponibilă în prezent în Marea Britanie.
Prețul de pornire este sub 12.000 de lire sterline, adică aproximativ 14.000 de euro, iar autonomia declarată ajunge la 140 de mile, aproximativ 225 de kilometri.
Există însă un capitol la care mașina nu excelează deloc, după cum precizează jurnaliștii britanici.
TopGear a realizat o selecție a celor mai bune zece mașini de oraș disponibile pe piața britanică. Dacia Spring ocupă poziția a doua în lista prezentată de publicație.
Clasamentul este mai degrabă o selecție a celor mai interesante opțiuni decât o ierarhie strictă bazată pe punctaje. Printre automobilele alese se află Microlino, Caterham 170, Toyota Aygo X, Citroen Ami, Hyundai Inster, Kia Picanto, Abarth 500e sau Honda Super-N.
În cazul modelului Dacia, britanicii scot în evidență că prețul este principalul avantaj pe care Spring îl are în fața concurenților.
În Marea Britanie, Spring Expression 70 MY26 pornește în prezent de la 11.990 de lire sterline, conform configuratorului oficial Dacia. Prin comparație, Hyundai Inster pornește de la 22.995 de lire, aproape dublu față de modelul Dacia.
„Spring este cea mai ieftină mașină adevărată de vânzare în Marea Britanie, la doar 11.990 de lire sterline, dar probabil va trebui să plătiți încă 1.000 de lire sterline pentru versiunea de 99 CP (de la 69 CP), care reduce timpul de accelerare de la 0 la 100 km/h de la „o veșnicie” la „un timp foarte lung””, este opinia britanicilor.
Singurul model considerat de cei de la TopGear mai bun, per total, decât Dacia Spring este noul Renault Twingo E-Tech. E mai scump, dar are o platformă mai modernă, autonomie mai mare, suspensie mai rafinată, scaune spate culisante și dotări apropiate de cele ale unor automobile din clase superioare.

În prezentarea din clasamentul dedicat mașinilor urbane, principala rezervă a jurnaliștilor TopGear privește performanțele versiunii de bază. Aceasta dezvoltă 70 CP, iar accelerația de la 0 la 62 mph, echivalentul a aproximativ 100 km/h, durează 12,3 secunde. Britanicii recomandă astfel varianta mai puternică, de aproximativ 100 CP, care costă cu numai 1.000 de lire mai mult și oferă reprize ceva mai bune.
TopGear remarcă și dimensiunea foarte redusă a acumulatorului, de 24,3 kWh. Mai mică decât bateria întâlnită la unele modele plug-in hybrid. Totuși, datorită masei reduse și eficienței ridicate, autonomia WLTP ajunge la aproximativ 224 km.
Mai mult decât suficient pentru o navetă locală sau un drum rapid la magazin ori la cinema.