Toyota GR86 a sosit în Europa, dar va fi vândută doar doi ani

Autor: Mihai Morcovescu 12 dec. 2021 Știri auto

Japonezii de la Toyota au lansat oficial pe piața din Europa noul model GR86. Evenimentul a avut loc în cadrul Salonului Auto de la Essen.

După GR Supra și GR Yaris, noua Toyota GR86 este cel de-al treilea model global dezvoltat cu experiența diviziei Gazoo Racing.

Motor boxer 2.4 DOHC de 234 CP și 250 Nm

Noua Toyota GR86 urmează linia clasică a modelelor sport consacrate ale constructorului japonez, având motorul amplasat frontal și tracțiune pe puntea spate.

Sub capota modelului sport a fost montat același propulsor boxer natural aspirat 2.4 DOHC cu 16 supape, care echipează și vechiul GT86. Acesta produce o putere maximă de 234 CP la 7.000 rpm și 250 Nm de cuplu disponibili la 3.700 rpm. Propulsorul poate fi asociat la o cutie de viteze manuală cu șase trepte sau la una automată tot cu șase rapoarte.

Cu aceste resurse, sprintul de la 0 la 100 km/h se realizează în doar 6,3 secunde pentru Toyota GR86 cu transmisie manuală, respectiv în 6,9 secunde dacă modelul dispune de cutia automată.

Viteza de vârf declarata de constructor în cazul versiunii cu cutie manuală este de 226 km/h, în timp ce varianta cu transmisie automată poate atinge o viteză de top de 216 km/h.

Interior digitalizat

Din punct de vedere al design-ului, noua Toyota GR 86 a primit aceeași grilă frontală care se regăsește și pe modelul GR Yaris. În schimb, semnătura luminoasă a farurilor este diferită. Pachetul estetic este completat de câteva detalii aerodinamice care îmbunătățesc stabilitatea.

În funcție de nivelul de echipare, noua Toyota GR86 poate fi comandată cu jante din aliaj de 17 inch cu 10 spițe sau cu jante negre de 18 inch, care sunt „învelite” cu anvelope Michelin Pilot Sport 4.

La interior, Toyota GR86 a primit un instrumentar de bord digital cu ecran tactil de 7 inch, numeroase butoane cromate care amintesc de modelele de competiție, un sistem multimedia cu ecran de 8 inch, tapițerie exclusivă și inserții cu logo-ul GR.

Toyota GR86 va fi vândut doar doi ani

Fiind vorba despre un model sport, au fost făcute mai multe modificări pentru obținerea unei greutăți mai mici și reducerea vibrațiilor. În același timp, șasiul a fost reproiectat, fiind cu 50% mai rigid comparativ cu modelul anterior.

Oficialii Toyota susțin că noua GR86 are cel mai coborât centru de greutate în segmentul coupe-urilor pentru ca mașina să aibă o manevrabilitate și o capacitate de răspuns mai precise.

Printre modificările făcute de inginerii japonezi mai amintim faptul că suspensia spate a fost întărită cu o bară anti-ruliu. Aceasta este conectată la subcadru, în timp ce diferenţialul cu alunecare limitată de tip Torsen oferă acum o tracţiune mai bună în viraje.

Potrivit informațiilor furnizate de Toyota, vânzările noului GR86 se vor întinde doar pe doi ani. Este foarte posibil ca modelul să nici nu mai fie produs în viitor. De aceea, clienții care doresc să cumpere coupe-ul nipon ar trebui să se grăbească.

Sursa: Toyota

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Toyota


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide