Transalpina (DN 67C) va intra în reparaţii

Autor: Adrian Mihălţianu 11 iul. 2013 Știri auto
Transalpina (DN 67C) va intra în reparaţii

Lucrările de asfaltare pe Transalpina au început în 2009 şi ar fi urmat să fie gata până la sfârşitul anului 2013.  După ce firma constructoare, Romstrade, a intrat în insolvenţă, lucrările au fost sistate.

Drumul are totuşi nevoie de executarea mai multor lucrări, între care se numără montarea de parapeţi, finalizarea unor poduri, executarea zidului de sprijin pe o lungime de 5 km, dar şi lucrări de semnalizare verticală sau marcaj axial, precum şi de reparaţii în zonele în care terenul o ia la vale, potrivit adresei trimise de CJ Alba către ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Inters Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova şi citată de alba24.ro

Potrivit răspunsului trimis de CNADNR către CJ Alba şi citat de Agerpres, finanţarea lucrărilor la DN 67C se realizează prin sistem credit furnizor, iar plăţile efectuate până în prezent, cu Bilete de Ordin, sunt la nivelul indicatorilor tehnico-economici aprobaţi, fapt pentru care lucrările au fost suspendate din 5 octombrie 2012, nefiind încă emis ordinul de reluare a acestora.

Mai multe informaţii pe www.gândul.info

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide