La doar 11 zile de la redeschiderea sa pentru trafic, Transfăgărășanul se închide pentru o zi.
Miercuri, 24 iunie 2026, traficul va fi închis pe DN7C Transfăgărășan, pentru realizarea unor filmări, după cum relatează Mediafax. Care este intervalul orar în care vor fi impuse restricțiile de circulație, și care sunt zonele vizate?
DRDP Brașov a transmis, marți, că anumite zone ale Transfăgărășanului vor fi închise traficului rutier, miercuri.
„În intervalul orar 17:00 – 21:00, în zona Bâlea Lac și Tunelul Capra, traficul se va închide de mai multe ori pentru perioade scurte”, potrivit autorităților.
Traficul va fi închis pe perioade scurse de „aproximativ 10 minute fiecare”. Aceste restricții „sunt necesare pentru realizarea unei filmări”. DRDP Brașov roagă șoferii să respecte „indicațiile polițiștilor și organizatorilor din zonă”.