Trebuie să trecem la anvelopele de vară acum că s-a încălzit afară?

Autor: David Andrei acum 2 săptămâni Știri

Prognoza meteo arată că iarna e departe. Sunt șanse mici să mai apară căderi masive de zăpadă în afara zonelor montane în această primăvară. Dar trebuie să trecem la anvelopele de vară acum că s-a încălzit afară?

GALERIE FOTO

Se anunță temperaturi generoase pe timp de zi, dar noaptea, chiar și în București, termometrul indică valori care se apropie de zero grade. În zonele montane, apar încă precipitații sub formă de ninsoare. Astfel, decizia de a trece la anvelopele de vară sau de a rămâne cu cele de iarnă trebuie luată în funcție de condițiile de drum.

Mai mult, anvelopele de iarnă au o aderență superioară în condiții de vreme rece, pentru că pneul nu se întărește ca în cazul anvelopelor de vară.

Când montam anvelopele de vară? Legea spune

În rândul conducătorilor auto se vehiculează, în mod eronat, ideea folosirii anvelopelor de iarnă în funcție de perioadele calendaristice. Legea însă, nu mai prevede montarea acestora la 1 noiembrie și revenirea la cele de vară la 1 martie. Această informație nu are însă, o bază legală. Ninsorile pot să apară și după 1 martie, așa cum s-a întâmplat și anul acesta.

În schimb, potrivit articolului 102 din OUG 95/2002, reprezintă o contravenție conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite de zăpadă, gheață sau polei fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă. Sunt acceptate în astfel de condiții și anvelopele all season, care pot fi folosite pe tot parcursul anului.

Această contravenție se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și anume cu un număr de puncte-amendă cuprins între 9 și 20, echivalentul unor sume cuprinse între 1305 și 2900 de lei. Mai mult, în astfel de situații, se aplică măsura reținerii certificatului de înmatriculare.

Această normă se aplică și în cazul în care drumurile publice sunt acoperite cu gheață, zăpadă sau polei în luna iunie, de exemplu. În zonele montane, astfel de fenomene nu sunt o raritate.



Comentarii
Inchide