Ultima șansă să cumperi acest model: cât costă Renault Megane R.S. Ultime în România

Autor: Bogdan Bârliga 16 mart. 2023 Știri auto

Pe 5 aprilie 2019 Renault Megane R.S. Trophy-R a stabilit un nou record oficial absolut pentru un model compact de serie pe Nürburgring Nordschleife. Dar povestea de succes a acestui model se încheie acum și cine își dorește să dețină un R.S. are la dispoziție un timp limitat.

Divizia Renault Sport și-a început activitatea în anul 1976 și grupul francez a decis să producă viitoarele modele de performanță sub brand-ul Alpine. Din acest motiv ediția finală Renault Megane R.S. Ultime va fi produsă doar într-o serie limitată la 1.976 de unități. Acest model exclusiv a fost prezentat oficial în luna ianuarie a acestui an, iar acum poate fi comandat și în România.

Renault Megane R.S. Ultime: 300 CP și 420 Nm

Modelul francez de performanță are sub capotă un propulsor de 1,8 litri capabil să ofere 300 CP și 420 Nm. Megane R.S. Ultime poate fi comandat cu o cutie de viteze automată cu ambreiaj dublu EDC. Pentru că baza a fost asigurată de versiunea R.S. Trophy autoturismul dispune de un diferențial mecanic cu alunecare limitată Torsen, amortizoare cu compresie hidraulică și sistemul de tracțiune integrală 4Control. La acestea se adaugă discurile de frână față cu 2 materiale, etriere de frână Brembo și pneuri sport Bridgestone Potenza S007. Cu aceste date tehnice modelul francez de performanță poate efectua repriza de la 0 la 100 km/h în 5,7 secunde.

Renault Megane R.S. Ultime va avea o grafică distinctă pentru caroserie și pachetul este completat cu jantele din aliaj cu dimensiunea pe 19 inchi. Față de un model obișnuit varianta de performanță are aripile față mai late cu 60 mm și cele din spate au fost mărite cu 45 mm. La interior Megane R.S. Ultime vine echipat cu scaune sport Recaro îmbrăcate în piele Alcantara, iar șoferul are la dispoziție un ecran de 10,3 inchi pentru instrumentarul de bord. Consola centrală are în mijloc un ecran de 9,3 inchi pentru sistemul de infotainment, iar lângă transmisie a fost montată o placă pe care apare numărul unității.

Paleta de culori pentru caroserie include nuanțele Star Black, Pearl White, Sirius Yellow și Tonic Orange. În pachetul de dotări standard sunt oferite funcțiile de asistență cruise control adaptiv și sistemul de recunoaștere a semnelor de circulație cu atenționare la depășirea vitezei.

În România un Renault Megane R.S. Ultime are un preț de bază de la 42.350 euro, iar cine comandă acum un exemplar îl va primi spre finalul acestui an

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Renault


Bogdan Bârliga
Bogdan Bârliga
Bogdan are peste 19 ani de experiență în mass-media (print / online). În trecut a lucrat pentru grupuri de presă precum Finmedia, Realitatea-Cațavencu, Ringier AG și altele. Pe lângă zona editorială a ocupat și funcția de Social Media Manager (administrare conturi multiple de Facebook, Instagram, ... citește mai mult

Comentarii
Inchide