Un australian are un număr de înmatriculare care valorează mai mult decât mașina

Autor: George Cristea 01 feb. 2021 Știri auto

Un australian are un număr de înmatriculare care valorează mai mult decât mașina. Și asta nu pentru că Mercedes-AMG 43 T-Modell ar fi o mașină ieftină.

Intră în Galeria FOTO

Un Mercedes-AMG 43 T-Modell a atras privirile australienilor din Melbourne. Mai exact, nu atât mașina, care nu arată cu nimic diferit de celelalte exemplare ale modelului, cât numărul de înmatriculare al acesteia. În afară de indicativul statului Victoria, acesta conține doar cifra „1” și se spune că este cel mai scump număr de înmatriculare din Australia.

Povestea sa este una complicată, dar cunoscătorii spun că ar valora 2,5 milioane de dolari australieni (circa 1,58 milioane de euro). Asta înseamnă că este de cel puțin 10 ori mai valoros decât mașina care îl poartă. Plăcuța cu numărul de înmatriculare „1” a fost creată pentru prima dată în 1932. Ulterior, nici, șefii Poliției australiene, nici premierul australian și nici guvernatorul statului Victoria nu au căzut de acord asupra sorții sale, așa că plăcuța a sta închisă într-un safe la serviciul local de înmatriculări.

Un număr de înmatriculare care valorează mai mult decât mașina: De ce ți-ai dori așa ceva?

În 1984, numărul de înmatriculare „1” a fost scos la licitație și adjudecat pentru suma de 165.000 de dolari australieni. S-a dovedit a fi o investiție bună, pentru că valoarea plăcuței cu numărul „1” a crescut constant de-a lungul anilor. Câștigătorul a montat-o pe un Saab 9000 Turbo, de atunci celebra plăcuță fiind observată pe mai multe mașini – Ferrari, Rolls-Royce, Porsche și Mercedes. Ultimul proprietar pare să fie fan AMG, pentru că a montat-o pe un E 55 AMG, E 63 AMG și, recent, pe C 43 AMG.

Se pare că australienii sunt mari fani ai numerelor de înmatriculare „retro”. Plăcuța cu numărul „26” a fost vândută anul trecut la o licitație pentru 1,1 milioane de dolari australieni. De asemenea, cea cu numărul „101” a fost adjudecată pentru 510.000 de dolari australieni în 2018. Există chiar și o pagină de Instagram dedicată numerelor retro, denumită sugestiv Heritage Number Plates.

Oricât ar fi australienii de mândri de numele lor de înmatriculare, există alți șoferi pe planetă care-i fac să pară zgârciți de-a binelea. Aparent, cel mai scump număr de înmatriculare (de care știm noi) a fost adjudecat cu suma fabuloasă de 14,5 milioane de dolari (americani, de data asta) de un om de afaceri din Emiratele Arabe Unite. Britanicii sunt, de asemenea, foarte repede aruncători de milioane când vine vorba de plăcuțe cu numere de înmatriculare personalizate.

sursa: Carscoops

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide