Un bărbat a fost prins beat la volan de două ori în aceeaşi zi

Autor: Promotor 25 ian. 2022 Știri auto
Un bărbat a fost prins beat la volan de două ori în aceeaşi zi

Un șofer din județul Bacău a ajuns în arestul Poliţiei pentru că s-a încăpăţânat să urce băut la volan după ce fusese surprins de poliţiştii rutieri în stare avansată de ebrietate, în aceeaşi zi, la volanul aceluiaşi autovehicul.

Pe 21 ianuarie a.c, în jurul orei 23,00, poliţiştii din Moineşti au fost sesizaţi, prin numărul de urgenţă 112, despre faptul că, la parterul unui bloc, un bărbat provoacă scandal pe fondul unor neînţelegeri cu concubina sa.

”Cu ocazia intervenţiei, patrula de siguranţă publică l-a depistat în flagrant delict, pe bărbatul în cauză, în timp ce conducea un autoturism pe strada Zorilor din municipiul Moineşti. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au precizat reprezentanţii IPJ Bacău.

Un bărbat a fost prins beat și fără permis în timp ce conducea un autoturism

Ulterior, a fost condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii au stabilit şi că bărbatul nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Pe numele său a fost deschis dosar penal pentru conducere a unui vehicul fără a deţine permis de conducere şi sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

În urma verificărilor, poliţiştii au descoperit că în aceeaşi zi, în jurul orei 19,30, bărbatul ar fi condus acelaşi autovehicul pe strada Mihail Sadoveanu din localitate, având o concentraţie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

”Faţă de acesta s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 ore, pe bază de ordonanţă de reţinere, fiind escortat şi depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Bacău”, spun poliţiştii băcăuani.

Sursă: Adevărul.ro

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Promotor



Comentarii
Inchide