Un Bugatti Baby II Carbon Edition se vinde cu aproape 80.000 de euro

Autor: Andreea Ditcov 14 dec. 2022 Știri auto

Bugatti Baby II este o creație a producătorului francez de automobile, fiind o versiune electrică la scară 1:3 a vechiului Bugatti Type 35. Deși este doar o jucărie, ingineria din spatele micului automobil se ridică la standardele producătorului auto.

Bugatti a dezvăluit săptămâna aceasta Baby II Carbon Edition. Arhitectura sa din fibră de carbon și designul general sunt menite să aducă un omagiu modelului W16 Mistral, care va fi ultimul model de Bugatti cu un astfel de motor, produs pentru șosele. Cei care sunt suficient de norocoși să dețină un W16 Mistral pot avea Baby II Carbon Edition proiectat după aceleași specificații ca modelul achiziționat, aceasta fiind o opțiune care nu scutește micul automobil de clasă și stil. Proprietarii pot avea, de asemenea, steagul francez pictat manual pe lateral, dacă doresc acest lucru.

Prețul unui Bugatti Baby II nu este de neglijat

Deoarece Bugatti Baby II este electric, au fost adăugate câteva modificări pentru a aduce interiorul în prezent, scrie cnet.com. Manometrul de presiune a combustibilului arată acum procentajul bateriei, în timp ce indicatorul de ulei afișează cât de multă putere este folosită.

Deloc surprinzător, Bugatti Baby II nu este cel mai accesibil produs al producătorului francez, deși este mai mic în comparație cu prețul standard de șapte cifre al unui Bugatti la scară reală. Ediția Carbon vine cu un preț aproximativ de 85.000 de dolari (79.000 de euro), acesta crescând odată cu opțiunile implementate.

Cu un preț de șase cifre s-a vândut și un Ferrari pentru copii. Modelul 330 P2 Junior construit de firma franceză De La Chapelle s-a vândut cu fabuloasa sumă de 110.000 euro. Acesta a doborât fostul record existent, stabilit în 2013, de o replică Ferrari 250 Testa Rossa din 1958. Prețul final a șocat pe toți și nimeni nu se aștepta să ajungă la un asemenea preț, mai ales atunci când estimarea oficială pre-licitație era cuprinsă între 4.900 și 9.800 de euro.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: bugattibaby.com/


Andreea Ditcov
Andreea Ditcov
Andreea Ditcov este cel mai nou Redactor al echipei ProMotor.ro. Licențiată în Economie și Relații Internaționale, cu studii finalizate în Marea Britanie, a făcut primii pași în presă în urma unui proiect academic despre defrișările ilegale din Europa. Timp de trei ani a adunat experiență ... citește mai mult

Comentarii
Inchide