Un Bugatti Veyron din lemn e visul oricărui pasionat de maşini

Autor: Adrian Mihălţianu 21 oct. 2014 Știri auto

De ediţiile speciale pe care le-a primit Bugatti Veyron cu scopul de a mai stoarce banii unor clienţi a auzit toată lumea, dar undeva în Indonezia a fost creată o versiune mai specială, în mărime naturală, cu ajutorul unui singur material: lemnul de tec (un arbore exotic originar din sudul Asiei, al cărui lemn dens şi rezistent este folosit în special în construcţii navale).

Replica din lemn este evaluată la 40 de milioane de rupii indoneziene, sumă care pare colosală, dar care în realitate este echivalentă cu 2.600 de euro sau aproximativ 11.450 de lei.

Vă vine sau nu să credeţi, replica a fost comandată de un client din Germania şi a primit un interior care reproduce în detaliu habitaclul unui Veyron autentic. Ba mai mult, volanul, schimbătorul de viteze şi pedalele sunt perfect funcţionale, conform proprietarului atelierului în care a fost realizată replica din lemn.

Foto: JIBI Photo / yudakusuma.com

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide