Un Mustang a fost tras dintr-un șanț și băgat într-altul. Cum a reușit acest șofer să-și direcționeze Mustangul în șanț de două ori? VIDEO

Publicat: 22 05. 2020, 11:07
Actualizat: 22 05. 2020, 11:50

Șoferii de Ford Mustang au o oarecare faimă mondială, și nu în sensul bun, iar persoana din spatele volanului acestui Mustang din a cincea generație nu face excepție.

Acest șofer a reușit să-și direcționeze Mustangul în șanț de două ori. Prima oară nu știm cum a ajuns acolo, dar a doua oară vedem în clip cum este tractat de un pickup, însă mașina a ajuns în șanțul de pe partea opusă a drumului.

Aparent, accidentul s-a produs pe 26 octombrie 2019 în Nashville, Tennessee (SUA) și a fost surprins de camera de bord a unei mașini aflate la locul incidentului.

„Pickup-ul încerca să tragă Mustangul din șanț, dar în cele din urmă l-a introdus într-un alt șanț, ceea ce a provocat daune suplimentare mașinii”, este comentariul celui care a încărcat videoclipul pe canalul de YouTube ViralHog.

În comentarii se mai spune că nu se afla nimeni la volan în momentul tractării. Presupunem că șoferul Mustangului se afla chiar el la volanul pickup-ului, ceea ce înseamnă că și-a băgat singur mașina de două ori în șanț.

VIDEO

Cazul unui al șofer de Mustang, tot din SUA

Șoferul unui Mustang închiriat a încurcat pedalele și s-a oprit într-un Rolls-Royce Dawn. S-a întâmplat în Scottsdale, Arizona (SUA). Un șofer a închiriat un Ford Mustang GT Convertible și a făcut o greșeală care îl va costa foarte scump. El a apăsat pedala de accelerație în locul frânei și a lovit un Rolls-Royce Dawn. Totul s-a întâmplat în curtea unei firme care vindea mașini de lux. „Un bărbat aflat într-un Mustang închiriat a apăsat pedala de accelerație în loc de frână, a pierdut controlul mașinii și a lovit un Rolls-Royce”, a scris firma de vânzări într-o postare pe Facebook. „Este surprins cineva că a fost un Mustang?”, a adăugat aceasta în descrierea textului.