Unde îți poți încărca mașina electrică și cât te costă după scumpirile recente

Autor: Mihai Morcovescu 26 iun. 2022 Știri auto

Mașinile electrice câștigă tot mai mult la capitolul popularitate în fața celor convenționale echipate cu motoare termice. Urmând acest trend, clienții români fac și ei pasul către electromobilitate, determinați fiind mai ales de costurile de întreținere mai mici, dar și de valul de scumpiri la benzină și motorină. Dacă deții un model cu emisii zero sau intenționezi să-ți achiziționezi unul astăzi îți spunem unde poți să-l încarci și, mai ales, cât te va costa.

Unde se pot încărca mașinile electrice?

La ora actuală, România este mult în urma altor țări din Europa în ceea ce privește infrastructura de încărcare pentru mașinile electrice. Rețeaua națională de încărcare numără aproximativ 1.230 de puncte de reîncărcare, care pot fi găsite pe platforma online PlugShare.

Aici poți afla toate informațiile legate de amplasare punctelor de încărcare, tipul stațiilor (normale sau rapide) și tariful pentru o încărcare. Majoritatea centrelor comerciale dispun în parcări de stații de alimentare pentru alimentarea mașinilor electrice.

Printre acestea se numără Carrefour, Kaufland, Lidl, Mega Image și Penny. Și în unele benzinării Mol și Rompetrol găsești puncte de reîncărcare. În schimb, numărul stațiilor de încărcare de la OMV, Petrom și LukOil este limitat.

Cât te costă să încarci mașina electrică?

Unul dintre cele mai avantajoase tarife le găsești în reţeaua EV Connect. Acesta este de 1,89 lei/kWh pentru încărcarea la curent alternativ (AC) și 2,32 lei/kWh pentru încărcarea la curent continuu (DC). Potrivit site-ului oficial, există posibilitatea să încarci și gratuit, atâta timp cât EV Connect poate acoperi costurile împreună cu partenerii săi.

Mergând mai departe, rețeaua E.ON Drive aplică tarife de 2,00 lei/kWh pentru „alimentarea” la o stație de încărcare de curent alternativ. La curent continuu, tariful este de 2,56 lei/kWh. Poți să-ți faci un abonament lunar „prepaid” în valoare de 150 de lei și, astfel, vei beneficia de tarife mai avantajoase: 1,79 lei/kWh și, respectiv, 2,29 lei/kWh.

O altă rețea de încărcare importantă este Renovatio. Aceasta oferă cea mai mare rețea de stații publice din România: 313 stații și 455 puncte de încărcare în 199 de locații. O încărcare normală, pentru vehicule care se încarcă cu o putere între 4 și 22 kW, vei plăti 1,99 lei/kWh. Pentru o încărcare rapidă (puteri peste 22 kW), tariful este mai mare cu 0,50 lei/kWh.

MOL Plugee oferă tarife mai mici decât Renovatio. Clienții care nu dețin un cont vor plăti 1,95 lei/kWh pentru o încărcare la curent alternativ și 2,35 lei/kWh dacă încarcă la curent continuu. Șoferii înregistrați vor plăti 1,75 lei/kWh, respectiv 2,25 lei/kWh.

Unde îți poți încărca gratuit mașina electrică?

În rețeaua Enel X se percepe un tarif de 1,69 lei/kWh pentru încărcarea semi-rapidă la curent alternativ. Totodată, 1 kWh pentru încărcarea rapidă la curent continuu costă 2,09 lei. Dacă nu ai cont activ în aplicația Enel X „JuicePass” tariful este de 1,89 lei/kWh, respectiv 2,29 lei/kWh.

Serviciul de rezervare a unui punct de încărcare te va costa 9 lei/lună. Îți poți face și abonament lunar, care costă 75 de lei. Acesta include 60 kWh, iar dacă depășești această cantitate de energie se va aplica automat un tarif de 1,69 lei/kWh pentru o încărcare semi-rapidă AC și 2,09 lei/kWh pentru încărcare rapidă DC.

În ofertă există și un abonament Premium de 140 lei/lună. Acesta include 120 kWh, iar dacă depășești această cantitate vei plăti 1,69 lei/kWh pentru încărcare semi-rapidă. Pentru o încărcare rapidă DC vei plăti 2,09 lei/kWh.

În urmă cu câțiva ani, încărcarea unei mașini electrice era gratuită aproape la orice stație de încărcare publică. În București există acum câteva puncte de încărcare gratuită. Este vorba despre cele din centrele comerciale Ikea Băneasa și Ikea Pallady și cele din parcările magazinelor Kaufland. Condiția principală este să faci cumpărături de minimum 500 de lei pe lună și să ai norocul să găsești priză liberă.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide