Unde mai putem călători de sărbători? Carantina limitează drastic opțiunile

Autor: George Cristea 21 dec. 2020 Știri auto

În ceilalți ani, vacanțele de sărbători erau deja plătite și toată lumea aștepta doar concediul pentru a-și lua zborul (la propriu sau la figurat) spre destinațiile de vacanță. Anul aceste este unul special, iar carantina instituită în multe regiuni limitează drastic opțiunile. Unde mai putem călători de sărbători în aceste condiții?

Intră în Galeria FOTO

Vacanțele tradiționale la ski în Austria, ca și concediile exotice pe plajele din emisfera sudică (sau din zona ecuatorială) au devenit un vis frumos în această iarnă. În aceste condiții, cei mai mulți preferă să-și petreacă sărbătorile în țară, alături de rude și prieteni. Cei mai curajoși au luat deja cu asalt pârtiile de ski din toate zonele țării. Totuși, nu există nicio îndoială: iubitorii de schi au opțiuni limitate în acest sezon.

Asta deoarece numeroase ţări restricţionează într-un fel sau altul circulaţia românilor în această perioadă. Destinaţiile exotice sunt printre preferatele românilor în vacanţa de iarnă, iar în acest sezon este posibil să fie singurele posibilități de evadare pentru români. Într-un 2020 plin de provocări, cererea pentru destinaţii exotice a explodat pe final de an.

Tot ce este deschis şi nu presupune restricţii la dus sau la întors, se vinde, spun reprezentanții agențiilor de turism: de la Mexic şi Zanzibar, destinaţii care nu cer nici măcar prezentarea unui test negativ Covid-19, până la Maldive şi Dubai, care cer efectuarea unui astfel de test pentru a te primi pe teritoriul lor.

Unde mai putem călători de sărbători? Europa este închisă

În Europa, opţiunile sunt limitate. Ţări precum Portugalia, Cipru sau Croaţia sunt pe „lista galbenă”, astfel că o vacanţă în oricare dintre acestea îţi va aduce carantina la întoarcerea în România. Turcia, o altă destinaţie preferată de români, a intrat recent pe lista galbenă, astfel că şi o vacanţă în Ţara Semilunei te va plasa în carantină la întoarcerea în ţară.

Cei care călătoresc din România în Austria sunt carantinaţi automat. Poţi să ieşi din izolare după cel puţin cinci zile, dacă faci un test Covid-19 pe banii tăi, al cărui rezultat trebuie să fie negativ. Când te vei întoarce în România, din nou carantină, Austria fiind inclusă pe lista ţărilor galbene. Pe aceeaşi listă apar şi Elveţia sau Bulgaria, alte destinaţii care, în mod normal, ar fi fost alese de numeroşi români în vacanţa de iarnă.

Dacă totuși ai făcut pasul și ai plecat în vacanța exotică a vieții tale chiar acum în plină pandemie, nu strică să îți aranjezi o experiență unică. Cu siguranță nu vei uita vreodată că ai închiriat ca mașină de vacanță un model clasic ca Mercedes-benz 300 SL Gullwing sau un Ferrari 250 GT Lusso.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide