Unui bărbat din Constanța, care lucra ca șofer pe o platformă de transport alternativ, i s-a făcut dosar penal după ce a fost surprins în trafic fără permis de conducere. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, citat de publicația Constanța.info, șoferul avea permisul suspendat pentru șofat agresiv.
Șoferul de ride sharing a fost prins în cadrul unei acțiuni de control desfășurate de brigada rutieră a poliției din Constanța. Conducătorul vehiculului a fost surprins în dimineața zilei de 24 martie pe bulevardul Tomis, o arteră intens circulată din Constanța.
În urma verificărilor în bazele de date, polițiștii au constatat că acesta avea suspendat dreptul de a conduce, sancțiune primită în luna februarie pentru comportament agresiv în trafic. Mai exact, șoferul fusese sancționat pentru:
Cu toate acestea, bărbatul continua să transporte clienți, deși nu mai avea dreptul legal de a conduce. Testele pentru alcool și substanțe interzise au fost negativ, dar polițiștii au fost nevoiți să îi deschidă șoferului un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis.
Pentru conducere agresivă, un șofer poate fi sancționat cu amendă contravențională cuprinsă între 810 și 1.012,5 lei și suspendarea permisului de conducere pentru 30 de zile.
Reprezentanții IPJ Constanța atrag atenția că șoferii care activează în regim de transport de persoane au o responsabilitate majoră față de pasageri și față de siguranța rutieră. Pentru a reclama un șofer care conduce agresiv, Poliția a pus la dispoziție o platformă online unde se pot încărca poze și clipuri cu situațiile de agresiune.
„Responsabilitatea nu se termină la finalizarea cursei în aplicație, ci începe cu respectarea legii și a celorlalți participanți la trafic. Siguranța nu este negociabilă”, susțin reprezentanții IPJ Constanța.
Acțiunea poliției din Constanța a vizat verificarea legalității transportului alternativ de persoane, iar astfel de controale vor continua și în perioada următoare, pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea incidentelor.
În urmă cu o lună, peste 700 de șoferi care activează pe astfel de platforme au fost depistați fără forme legale tot în Constanța. Florin Manole, ministrul Muncii, a declarat la vremea respectivă că acesta este „un număr enorm, care dovedește că trebuie să intervenim rapid și ferm în reglementarea acestui domeniu”. Controlul din februarie 2026 a fost realizat împreună cu reprezentanții ANAF.