Urmărire ca-n filme în Baia Mare. Un șofer care făcea drift-uri, pus pe fugă de polițiști – VIDEO

Autor: Marius Vișan 31 ian. 2022 Știri auto
Urmărire ca-n filme în Baia Mare. Un șofer care făcea drift-uri, pus pe fugă de polițiști – VIDEO

Urmărire ca-n filme pe străzile din Baia Mare. Un șofer de 20 de ani făcea drift-uri pe unul dintre bulevardele principale, iar când a fost somat de polițiști, a călcat pedala de accelerație și a încercat să scape de oamenii legii.

A urmat o urmărire pe o distanță de aproximativ 10 km, iar tânărul șofer nu s-a oprit nici atunci când a derapat și a intrat cu mașina într-o movilă de zăpadă. Pentru a-l putea prinde pe șofer, polițiștii au fost nevoiți să folosească și armamentul din dotare.

În data de 30 ianuarie, în jurul orei 02.00, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Baia Mare, aflați în serviciul de patrulare, au observat pe bulevardul Independenței din municipiu un autoturism. Acesta circula spre strada Victoriei, turând motorul excesiv și derapând controlat.

Polițiștii rutieri au efectuat semnal regulamentar de oprire, dar conducătorul autoturismului, în momentul în care a observat echipajul de poliție, și-a continuat deplasarea, demarând pe contrasens pe strada Victoriei, înspre Valea Roșie.

Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, având semnalele acustice și luminoase în funcțiune

Urmărirea s-a desfășurat pe o distanță de aproximativ 10 km, iar conducătorul autoturismului ar fi pierdut controlul direcției de mers și ar fi lovit grămada de zăpadă de pe marginea părții carosabile.

Întrucât nici acest lucru nu l-a făcut pe șofer să oprească, polițiștii rutieri au executat somații verbale prin stația autospecialei, ulterior executând un foc de avertisment în plan vertical și unul asupra pneurilor din spate.

La scurt timp, autoturismul a oprit, la volanul acestuia polițiștii identificând un tânăr, de 20 de ani, din Baia Mare.

Ca pasager, pe locul din dreapta față, se afla un tânăr, de 19 ani

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că autoturismul nu este înmatriculat, iar plăcuțele cu numerele de înmatriculare montate sunt atribuite unui alt autoturism.

Conducătorul auto a fost testat de către polițiști cu aparatul etilotest și Drugtest, rezultatul fiind negativ.

În continuare, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și cu numere false de înmatriculare, fapte prev. și ped. de art. 334 alin. 1 și 2 din Codul Penal, iar tânărul urmează să fie sancționat contravențional pentru neoprire la semnalele polițistului rutier, trecerea pe culoarea roșie a semaforului și circulație pe contrasens, conform O.U.G. nr. 195/2002.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide