Un videoclip în care un bărbat a transformat un Ford Festiva în probabil cea mai subțire mașină din lume, mai mică chiar și decât un cărucior de cumpărături, a devenit viral pe YouTube.
Un proiect auto complet atipic a devenit viral pe internet, după ce un creator a construit ceea ce poate fi considerată cea mai subțire mașină din lume. Vehiculul a fost realizat pornind de la un model Ford deja compact, modificat radical până la limita absurdului.
Mașina nu doar că funcționează, dar circulă legal pe drumurile publice. Mai mult decât atât, creatorul a folosit-o inclusiv pentru a transporta pasageri, ca un șofer Uber.
Reacțiile nu au întârziat să apară, iar imaginile au strâns peste nouă milioane de vizualizări online.
Totul a început de la un model Ford Festiva din 1988, recunoscut deja pentru dimensiunile sale reduse. Pentru creatorii de la Prop Department însă, acest lucru nu a fost suficient.
Toată partea din mijloc a mașinii a fost tăiată. Motorul original a fost eliminat, în locul lui fiind montat un motor electric compact. Interiorul a fost complet refăcut, iar multe componente au fost create manual sau cu ajutorul imprimantelor 3D.
Procesul de reasamblare a fost unul extrem de complex. Structura a fost sudată într-o formă complet nouă, cu suporturi personalizate și o parte din spate reconstruită integral. Practic, cele două laterale ale mașinii au fost reunite, astfel încât farul din dreapta a ajuns lipit de cel din stânga.
Și volanul a fost adaptat, sau mai bine zis tăiat, astfel încât nu a mai rămas decât un sfert de cerc.
Rezultatul final este un vehicul funcțional, dar dus la extrem din punct de vedere al dimensiunilor.
Interiorul este aproape inexistent. Șoferul stă într-o poziție înghesuită, cu picioarele întinse în față și comenzile complet regândite. Direcția, frâna și controlul general nu mai seamănă cu cele ale unei mașini obișnuite.
Cei care au testat vehiculul spun că experiența este similară cu mersul într-un kart, dar pe drumurile publice.
Deși nu este confortabilă și nici practică în sensul clasic, mașina funcționează normal: accelerează, virează și frânează. Partea care a atras cea mai mare atenție a fost faptul că vehiculul a fost folosit pentru a transporta pasageri. Astfel că poate circula perfect legal pe drumurile publice din SUA.
Creatorul a acceptat oameni în mașină, exact ca într-un serviciu de ride-sharing. În mod surprinzător, mulți au fost dornici să încerce experiența, în ciuda spațiului extrem de limitat.
Pe stradă, reacțiile sunt imediate. Oamenii se opresc, filmează și fac fotografii.