Video | Imagini șocante cu momentul în care un avion Boeing 767 lovește un camion de livrări pe o autostradă din SUA

Autor: Radu Țuțulan 04 mai 2026 Știri auto
Video | Imagini șocante cu momentul în care un avion Boeing 767 lovește un camion de livrări pe o autostradă din SUA

Un avion de pasageri Boeing 767 a lovit, la aterizare, un camion de livrări care circula regulamentar pe o autostradă din apropierea unui aeroport din SUA, scrie MEDIAFAX, momentul impactului fiind înregistrat chiar de camera de bord in cabina autovehiculului.

Un incident neobișnuit a avut loc în apropierea Aeroportului Internațional Newark Liberty, din New York. Un avion Boeing 767-400 al United Airlines a atins un camion de livrări care circula regulamentar pe autostrada din proximitatea aeroportului.

Aeronava opera pe ruta Veneția – Newark, și se afla în faza finală de apropiere pentru aterizare. La bord se aflau 221 de pasageri și 10 membri ai echipajului.

Un avion Boeing 767 lovește un camion de livrări pe o autostradă din SUA

Potrivit informațiilor transmise de autoritățile americane, avionul a lovit și un stâlp de iluminat de pe New Jersey Turnpike, iar apoi a atins și un camion care circula pe autostradă.

Incidentul s-a produs duminică, 3 mai, în jurul orei 14.00, ora locală. Chiar dacă situația a fost una neobișnuită, avionul a reușit să aterizeze în siguranță pe aeroportul Newark.

Nicio persoană aflată la bord nu a fost rănită. Autoritatea Federală de Aviație din SUA a anunțat că a deschis o anchetă pentru a stabili exact cum s-a produs incidentul.

Potrivit Autorității Portuare New York-New Jersey, care administrează aeroportul Newark, aeronava a suferit doar avarii minore. După aterizare, pista a fost verificată de echipele aeroportului pentru a fi eliminate eventualele resturi care ar fi putut pune în pericol alte aeronave.

Verificările au permis reluarea rapidă a operațiunilor normale pe aeroport. Pasagerii au fost debarcați la terminal, iar compania United Airlines a transmis că sosirea s-a desfășurat în condiții normale.

Camionul implicat în incident aparținea companiei H&S Bakery. Șoferul a fost dus la spital pentru îngrijiri, însă rănile au fost ușoare. Reprezentanții companiei au transmis că acesta este bine și că a suferit doar zgârieturi minore.

United Airlines a retras echipajul din programul de zbor

United Airlines a anunțat că aeronava este verificată de echipa tehnică, pentru a fi stabilită amploarea exactă a avariilor. Compania a precizat că va desfășura și o anchetă internă, în paralel cu investigația autorităților americane.

Ca parte a procedurilor standard, echipajul aflat la bordul avionului a fost retras temporar din programul de zbor. Această măsură este aplicată frecvent după incidente aviatice, până la clarificarea tuturor circumstanțelor.

Potrivit mai multor site-uri specializate în aviație, avionul Boeing 767-400 implicat în incident ar fi fost livrat în mai 2002. Modelul este folosit pe zboruri pe distanțe foarte lungi și poate transporta câteva sute de pasageri, în funcție de configurația aleasă de compania aeriană.

Ancheta urmează să stabilească dacă avionul se afla pe traiectoria corectă de aterizare și ce factori au dus la contactul cu elementele aflate pe autostrada din apropiere.

Clipul cu momentul impactului poate fi vizionat pe www.mediafax.ro.


Sursa foto: Captura video MEDIAFAX



Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide