Momentul în care un SUV Tesla scoate din zăpadă un BMW – VIDEO

Autor: Mihai Morcovescu 10 ian. 2022 Știri auto

Un american a realizat un experiment interesant folosind un BMW M3 și un Tesla Model Y, ambele echipate corespunzător pentru sezonul rece. Autorul experimentului a încercat să urce o alee foarte puțin înclinată cu modelul de performanță german.

Salvarea a venit de la un Tesla Model Y

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Deși mașina era „încălțată” cu anvelope de iarnă, americanul nu a reușit să „escaladeze” drumul. După câteva tentative, automobilul a rămas blocat la jumătatea distanței într-un strat subțire de zăpadă. Nici când în portbagaj s-a urcat un bărbat de vreo 80 kg M3-ul nu a reușit să se mai urnească din loc.

În cele din urmă, americanul s-a urcat într-un Tesla Model Y pentru a încerca să salveze modelul german. Deși echipat doar cu anvelope „all-season”, dar având tracțiune integrală, SUV-ul electric a reușit să tracteze M3-ul de o tonă și jumătate fără nici un fel de problemă până în vârf.

Demn de remarcat a fost modul în care s-a comportat vehiculul cu zero emisii. Nu doar că a urcat panta ca și cum ar fi fost vară. Mașina a pornit din rampă cu atâta ușurință încât modelul M3 a făcut să pară o mașină oarecare.

Sursa: Carscoops

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Capturi video


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide