Cum va arăta viitorul Audi A8? Nemții pregătesc o limuzină futuristă

Autor: Elena Luchian 24 aug. 2021 Știri auto

Audi va prezenta conceptul Grandsphere luna viitoare. Acesta va anticipa viitorul Audi A8. Nemții pregătesc o generație futuristă pentru limuzina lor de top.

GALERIE FOTO

Ulterior dezvăluirii oficiale, Audi Grandsphere va fi expus la Salonul Auto de la Munchen, care își deschide porțile pe 7 septembrie.

Constructorul de la Ingolstadt prezintă trei concepte diferite, cu design inovator și propulsie electrică. Seria a început cu Skysphere, un roadster electric cu ampatament reglabil cu peste 630 de kilometri și autonomie de 500 de kilometri.

Urmează Grandsphere, un model cu patru uși și formă aerodinamică, precursorul viitoarei limuzine Audi A8. Va fi rival pentru noua Clasă S de la Mercedes-Benz și pentru viitorul Seria 7, pe care BMW îl va lansa anul viitor.

Grandsphere va inspira viitoarea limuzină Audi A8

Audi trece în contul lui Grandsphere o autonomie de aproximativ 600 de kilometri. 2 septembrie este data la care va dezvălui conceptul. Imaginile teaser arată o siluetă alungită, faruri și stopuri LED și un acoperiș cu linie descedentă. La bord se vor regăsi un volan și pedale care pot să se plieze automat și să fie depozitate în spații dedicate. Se va putea apela la această soluție atunci când șoferul va decide că preferă rularea autonomă.

În ciuda proporțiilor generoase, spațiul interior nu pare unul pe măsură. Scaunele din față pot fi într-adevăr înclinate foarte mult, dar în spate apare doar o banchetăă de mici dimensiuni. Cel mai probabil, această soluție nu va ajunge la modelul de serie Audi A8.

Audi va prezenta și Urbansphere. Viitorul concept ar trebui să fie o avanpremieră pentru un viitor model de oraș cu propulsie electrică. Nemții au anunțat deja că A1 nu va mai primi un succesor.

Audi Grandsphere, Skysphere și Urbansphere vor avea la bază platforma Artemis, dezvoltată de constuctorul german pentru vehiculele electrice.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide