Volkswagen Golf versus Tesla Cybertruck. Care are geamul mai tare?

Autor: Elena Luchian 23 dec. 2019 Știri auto

Volkswagen Golf versus Tesla Cybertruck pare un război fără sens. La o lună de când geamurile pick-up-ului s-au spart chiar la prezentarea oficială, evenimentul încă stârnește interes.

Geamurile blindate ale pick-up-ului electric Tesla Cybertruck s-au făcut țăndări la prezentarea oficială. Cea mai bine vândută mașină în Europa, Volkswagen Golf, vrea să demonstreze că e mai rezistentă.

Mai întâi, cel care a efectuat testul, și-a ales „armele”: o bilă metalică cu o greutate de 500 de grame și un diametru de 50 de milimetri, un ciocan de 1,25 de kilograme și un baros de aproape 5 kilograme.

Geamul “cobaiului” Golf IV, cu peste 200.000 de kilometri la bord, nici nu se clintește atunci când este lovit de bila metalică. Resistă cu brio și atunci când este lovit cu ciocanul din ce în ce mai tare.

Dar barosul îl transformă în cioburi din prima încercare.

După ce a strâns cioburile împrăștiate în mașină cu un aspirator, autorul testelor a aplicat o folie de protecție pe geam. Testele au fost reluate: mai întâi bila metalică, apoi ciocanul și, încercarea cea mai grea, barosul. Filmarea arată că mașina se mișcă zdravăn la fiecare lovitură, dar geamul rămâne intact. Elon Musk ar fi putut cere aplicarea unei folii, ca să evite accidentul de la prezentarea primului pick-up electric de la Tesla.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide