Volkswagen ID.3 a sărbătorit debutul producției la „Fabrica Transparentă” din Dresda

Publicat: 01 02. 2021, 13:56
Actualizat: 01 02. 2021, 17:14

”Fabrica Transparentă” din Dresda a început producția de serie a modelului complet electric Volkswagen ID.3. Acesta devine a doua uzină unde se produce ID.3 și deja a patra din lume care produce modele Volkswagen bazate pe Modular Electric Drive Toolkit (platforma MEB).

Scopul central al noului concept al fabricii este să acționeze ca un ”far” pentru Volkswagen în Germania, oferind clienților, vizitatorilor și oaspeților o experiență holistică asupra familiei ID.

Clienții mărci pot afla mai multe sfaturi despre mașini, pot efectua test drive-uri, vizite în unitățile de producție, sau pot participa la diverse alte evenimente, până la predarea vehiculelor electrice. Un accent suplimentar al realinierii strategice este dezvoltarea unui centru de cercetare și inovare care conduce proiecte inovatoare la scară pilot pentru utilizare ulterioară la niveluri mai mari.

VIDEO

Volkswagen, lider mondial în domeniul mobilității electrice

Thomas Ulbrich, membru al consiliului de administrație pentru mobilitatea electrică de la Volkswagen, spune: „Volkswagen continuă ofensiva electrică. Pe lângă noile modele electrice, aceasta include și transformarea rețelei globale de producție. La Dresda, deja convertim a patra fabrică Volkswagen pentru producția familiei ID. și a modelelor bazate pe platforma MEB. În același timp, creștem în fiecare săptămână volumul producției la fabrica de mașini electrice din Zwickau și la cele două fabrici chineze. Procedând astfel, ne reafirmăm ambițiile de a prelua un rol de lider mondial în domeniul mobilității electrice.”

Primul ID.3 a ieșit de pe linia de asamblare în prezența ministrului Saxoniei pentru Economie și Transporturi Martin Dulig, a primarului din Dresda Dirk Hilbert, precum și în prezența președintelui Comitetului General al Volkswagen Saxony, Jens Rothe.

Rețeaua de producție MEB, în creștere, în întreaga lume

”Fabrica Transparentă” este deja a patra locație de producție din lume care asamblează mașini electrice Volkswagen pe baza platformei MEB. Primul amplasament, fabrica de la Zwickau, a dat startul producției, apoi, la sfârșitul anului 2020, uzinele chinezești din Anting și Foshan au început, de asemenea, producția de vehicule.

Împreună, aceste patru fabrici au o capacitate maximă de producție de peste 900.000 de vehicule pe an.

Următoarele unități de producție se pregătesc de lansare în Emden, Hanovra și Chattanooga (SUA).