Anul în care Volkswagen va înceta comercializarea mașinilor cu motoare cu ardere internă în Europa – VIDEO

Autor: Marius Vișan 27 iun. 2021 Știri auto

Producătorul german de automobile Volkswagen va înceta să mai vândă mașini cu motoare cu combustie în Europa până în anul 2035, urmând ca treptat să treacă la vehicule electrice.

Tranziţia va avea loc mai târziu în Statele Unite şi China, a declarat sâmbătă un membru al consiliului de administraţie al grupului.

Trecerea la mașinile electrice va avea loc treptat

”În Europa, vom părăsi afacerea cu vehicule cu motoare cu ardere internă între 2033 și 2035, în Statele Unite și China ceva mai târziu”, a declarat Klaus Zellmer, membru al consiliului de vânzări Volkswagen, pentru ziarul Muenchner Merkur.

„În America de Sud și Africa, va dura mult mai mult din cauza faptului că condițiile cadrului politic și de infrastructură lipsesc în continuare” a mai spus acesta.

Până cel târziu în 2050, întreaga flotă Volkswagen ar trebui să fie neutră în materie de CO2

În Europa, el își propune ca mașinile electrice să reprezinte 70% din totalul vânzărilor până în 2030. Acest lucru ar pregăti compania pentru o posibilă înăsprire a obiectivelor climatice ale Uniunii Europene, informează Reuters.com.

Factorii de decizie din UE au restrâns emisiile de gaze de eșapament. Aceste decizii forțează producătorii de automobile să stimuleze dezvoltarea tehnologiei cu emisii reduse. Totodată aceștia trebuie să facă față sancțiunilor dacă depășesc limitele emisiilor de CO2.

Bruxelles-ul pregătește condamnarea la moarte a motoarelor termice

Decizia companiei Volkswagen coincide cu planurile autorităților din Uniunea Europeană. Asta în condițiile în care există orașe care vor interzice circulația mașinilor cu combustie internă.

Guvernul regional din Bruxelles a anunţat vineri (25 iunie) interzicerea automobilele diesel în regiune, începând din 2030, cât şi a automobilelor pe benzină din 2035. Măsura are rolul de a accelera atingerea obiectivului Uniunii Europene privind neutralitatea emisiilor de carbon până în 2050.

De asemenea, interdicția se va aplica, începând din 2035, şi pentru vehiculele care rulează cu GPL precum. Interdicția se aplică și pentru automobilele hibride.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Volkswagen


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide