Volkswagen reînvie numele GTS cu modelul Scirocco

Autor: Adrian Mihălţianu 19 oct. 2012 Știri auto

Volkswagen a pus în vânzare o nouă variantă de echipare pentru coupe-ul Scirocco, denumită GTS. Prezentat pentru prima dată în primăvara acestui an la Salonul Auto din Leipzig, Germania, Volkswagen Scirocco GTS primeşte o serie de modificări stilistice care au scopul de a individualiza maşina.

Astfel, GTS-ul vine cu două dungi negre care încep pe capota motorului şi se continuă pe acoperiş şi capota portbagajului. Mai mult, oglinzile şi etrierele frânelor sunt vopsite în roşu, jantele au 18 sau, opţional, 19 ţoli, uşa portbagajului are un eleron identic cu cel montat pe modelul R, iar bara de protecţie spate are incorporat un difuzor de aer.

În interior, scaunele sunt îmbrăcate în piele de culoare neagră cusută cu aţă roşie, bordul are parte de accente negre lucioase, iar nuca schimbătorului de viteze este una diferită faţă de cea standard, în stilul unei „mingi de golf”, după cum susţin cei de la Volkswagen.

Scirocco GTS va fi disponibil cu o selecţie de motoare, atât turbodiesel (2 litri TDI 180 CP), cât şi pe benzină (2.0 TSI 210 CP), şi va costa, în Germania, între 28.100 de euro şi 33.535 de euro.

Cum vi se pare?!

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide