Volkswagen, Skoda și Cupra dezvăluie schițe de design cu noi modele electrice urbane

Autor: Mihai Morcovescu 07 mai 2022 Știri auto

Volkswagen a publicat un set de schițe de design cu noi modele electrice urbane, care vor fi dezvoltate pe o versiune mai scurtă a platformei MEB. Toate cele trei vehicule cu zero emisii vor fi lansate în cursul anului 2025 și vor fi asamblate la uzinele spaniole din Martorell și Pamplona.

Volkswagen va lansa în 2025 trei modele cu emisii zero entry-level

Mărcile Volkswagen, Skoda și Cupra au anunțat oficial că lucrează la câte un model electric destinat traficului urban. Co această ocazie, oficialii celor trei branduri au publicat câte o schiță de design cu viitoarele lor automobile cu emisii zero.

Potrivit primelor informații, acestea vor fi construite pe o variantă mai mică a arhitecturii MEB a gigantului din Wolfsburg. Acestea vor fi de mici dimensiuni și vor înlocui actualele Volkswagen e-Up!, Skoda Citigo e-iV și Seat Mii Electric. În plus, vor fi comercializate la prețuri accesibile, care vor fi cuprinse între 20.000 și 25.000 de euro.

Toate cele trei modele vor fi construite la uzinele pe care Volkswagen Group le deține în Spania. Este vorba despre sit-urile de producție de la Martorell și de la Pamplona.

Cum vor arăta cele trei modele?

Propunerea celor de la Volkswagen arată diferit comparativ cu conceptul ID. Life, prezentat anul trecut. Acesta aduce cu un ID.3 de mici dimensiuni și va avea un design complet schimbat. Din schiță ne putem da seama că va avea o grilă iluminată și faruri LED redesenate. De asemenea, se poate distinge jante cu diametru mare și proporții care te duc cu gândul la un hatchback de clasă mică.

Schița celor de la Skoda ne arată un crossover, care primi noul limbaj de design Modera Solid. De altfel, modelul din Mlada Boleslav va fi și cel mai mare dintre cele trei și va fi o evoluție a conceptului UrbanRebel din 2021. După cum a sugerat Thomas Schäfer, CEO-ul Skoda, noul EV va fi complet diferit comparativ cu „frații” săi, încorporând caracteristici unice.

În sfârșit, cei de la Cupra pregătesc un crossover urban, care a fost prefigurat de Seat anul trecut. Modelul va avea un aspect sportiv, dar mai puțin radical compartiv cu conceptul UrbanRebel. Mașina va veni, se pare, cu un acoperiș în două nuanțe, o linie mediană distinctă și cu o gardă la sol mai mare.

Uzină Volkswagen de baterii de 10 miliarde de euro

Cu aceeași ocazie, Grupul Volkswagen a anunțat că va investi 10 miliarde de euro într-o fabrică de baterii în regiunea Sagunto. Vorbim despre cea mai mare investiție industrială din istoria Spaniei, potrivit grupului german.

Lucrările de construcție vor demara în 2023, iar producția de baterii vor începe în 2026. Noua fabrică va fi alimentată cu ajutorul energiei solare și se va întinde pe 81 de hectare. Capacitatea anuală anunțată va fi de 40 de GWh.

Sursa: Carscoops

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Volkswagen


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide