Volvo V90 nu este accesibil pentru români nici după 500.000 de km. Cu aceeași sumă mulți preferă o Dacia nou-nouță

Autor: Marius Vișan 16 apr. 2021 Știri auto

Iubitorii mașinilor break, diesel, sigur au în topul mașinilor preferate modelul Volvo V90. Este una dintre cele mai frumoase mașini de pe piață, chiar dacă modelele SUV au acaparat aproape toată atenția.

Break este termenul folosit pentru a descrie o mașină cu o caroserie similară unei berline, dar care are zona de spațiu util din spate extinsă. Break-urile mai sunt numite ”station wagon” sau ”estate” în limbile anglofone și ”combi” în germană.

Modelul suedez Volvo V90 este considerat o mașină potrivită pentru familiști, asta pentru că este foarte încăpător. Totodată, siguranța este un alt punct forte. La noi în țară sunt destul de rare, fie pentru că moda SUV-urilor este mai actuală ca niciodată, fie pentru că prețul pentru un V90 este destul de mare.

Cei care caută un exemplar la mâna a doua pe mobile.de, în speranța că vor găsi vreun chilipir, ar putea avea o surpriză. Avem un exemplu: Volvo V90 cu un rulaj de 515,000 km costă 13.900 de euro. Cu această sumă mulți preferă să-și cumpere mașina nouă din România.

Un Volvo V90 cu un rulaj de 515,000 de km costă 13.900 de euro

Intră în GALERIA FOTO

Este vorba de un exemplar Volvo V90 în echiparea Momentum fabricat în anul 2017. Sub capotă are un motor de 2,0 litri diesel (putere 110 kw – aproape 150 de CP), transmisie automată și tracțiune integrală. Mașina este plină de tehnologii moderne, și nu arată rău deloc în ciuda rulajului mare. Există câteva zgârieturi pe bara din față și pe cea din spate, dar nimic ieșit din comun.

Echiparea Momentum cuprinde opționale ca:

-Faruri LED și funcție Active High Beam, care activează sau dezactivează automat faza lungă în funcție de traficul întâlnit;

-Sistem multimedia Sensus Connect High Performance, 10 difuzoare, amplificator 6 canale 330W, Bluetooth/Harta Europei/Internet radio/Web Apps/Tethering via Wi-fi sau Bluetooth/Voice Control;

-Sistemul Road Sign Information care recunoaște și afișează semnele de circulație;

-Sistemul Lane Keeping Aid. În cazul părăsirii accidentale a benzilor de circulație avertizează și asistă șoferul prin transmiterea de impulsuri în coloana de direcție și executarea automată a unor mici corecții;

-Asistență la părăsirea carosabilului (include Driver Alert Control), Collision Warning, Adaptive Cruise Control și sistemul City Safety;

-Airbag pentru genunchii șoferului și scaune frontale cu sistem WHIPS care oferă protecție în cazul unui impact din spate.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Tags:

Sursa foto: mobile.de


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide