Care a fost cel mai bine vândut model Volvo în 2021? SUV-ul își păstrează reputația

Autor: Marius Vișan 09 ian. 2022 Știri auto

Vânzările globale ale Volvo Cars au crescut cu 5,6%, ajungând la 698.693 de mașini în întregul an 2021, demonstrând astfel că eforturile privind depășirea problemele de aprovizionare au avut succes.

Rezultatele au demonstrat, de asemenea, popularitatea continuă a gamei Recharge a Volvo Cars de automobile cu sistem de propulsie complet electric sau hibrid plug-in. Vânzările de modele Recharge au crescut cu 63,9% în 2021, comparativ cu 2020. Automobilele din gama Recharge au reprezentat 27 la sută din volumul total al vânzărilor companiei în 2021.

Numărul de automobile Volvo vândute online a crescut cu 316 % în 2021, comparativ cu 2020. Această creștere a fost determinată de cererea clienților, în combinație cu o ofertă extinsă pe mai multe piețe.

Compania a înregistrat un număr de 64.436 de livrări cu amănuntul în decembrie, o scădere de 18,1 la sută față de aceeași lună din 2020. Rezultatul a fost influențat în mod semnificativ de lipsa continuă de aprovizionare cu componente, care a afectat producția și, în consecință, livrările către clienți.

Cererea pentru produsele Volvo Cars a rămas puternică și în 2021

Aproape 40 la sută din toate automobilele Volvo noi vândute în decembrie au fost modele Recharge, din care automobilele complet electrice au reprezentat 7,4 la sută. În Europa, ponderea automobilelor Recharge a fost de aproape 60 la sută, în timp ce în SUA a fost de aproape 30 la sută din volumul total al vânzărilor.

În Statele Unite, compania a vândut anul trecut 122.173 de mașini, o creștere de 10,9% față de 2020. În decembrie, Volvo Cars a vândut 10.793 de mașini în SUA.

Vânzările în China s-au ridicat la 171.676 de automobile, în creștere cu 3,0 la sută față de 2020. În luna decembrie, Volvo Cars a vândut 14.642 de automobile în China.

În Europa, vânzările de la începutul anului au crescut cu 1,8 la sută, ajungând la 293.471 de automobile, deoarece cererea puternică pentru automobilele Recharge ale companiei a susținut performanța vânzărilor. În decembrie, Volvo Cars a vândut 28.561 de automobile în Europa.

Volvo XC60 continuă să fie cel mai bine vândut model

La nivel global, XC60 continuă să fie cel mai bine vândut model al companiei în 2021, deoarece firma suedeză a vândut 215.635 de automobile (2020: 191.696) din acest model pe parcursul anului.

XC40 urmează pe locul al doilea, cu vânzări totale de 201.037 de mașini (2020: 185.406), în timp ce XC90 este al treilea cel mai bine vândut model, cu 108.231 de mașini (2020: 92.458).

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide