Alfa Romeo MiTo 1.4 TJet 155 – test rapid

Autor: Oraan Mărculescu acum 10 ani Test drive

Interior contradictoriuCând
deschizi portiera ca să intri în
Alfa Romeo MiTo
, primul lucru pe care îl remarci este faptul că
uşa nu nu are ramă. Ca şi Mini, de altfel, ceea ce
este de natură să te gâdile la orgoliu: Alfa Romeo MiTo are
genetică de coupe veritabil! Pentru că dintotdeauna portierele fără
ramă i-au fascinat pe oameni, nu?

După care entuziasmul scade în intensitate, pentru că dai cu
ochii de un look mult prea calm al habitaclului faţă de cum
arată exteriorul maşinii
. Volanul pare cam simplist pentru
sintagma „bad boy”, fiind mai mult clasic decât sportiv. Ca formă,
pentru că, altfel, are o priză bună, iar diametrul nu este aşa de
mare cum ai crede. Consola centrală are o amenajare pur şi simplu
judicioasă, cu butoane mari, ergonomice şi displayuri lizibile.

Schimbator nu prea atractivÎnsă
aproape nici o urmă de „passione” în acest caz – iar, dacă pipăi
plasticul argintiu, te simţi cam departe de lucrurile teutone.
Schimbătorul de viteze ar fi trebuit să aibă o măciulie mai
individualizată
, iar prima senzaţie, când îl mişti, este
de o moliciune nesportivă (senzaţie care, în mers, dispare).

În tolba criticilor rapide mai putem enumera butoanele pentru
geamuri, plasate cam în spate pe portieră, accesul chinuit la
locurile din spate, unde spaţiul este o idee mai mare decât la Mini
(dar rămâne tot insuficient, din punct de vedere pragmatic) sau
portbagajul de numai 270 de litri, care nu îţi
poate satisface spiritul practic, mai ales că şi gura de încărcare
este mică şi cu o margine ridicată.

Faptul că spătarele din spate se rabat mai salvează puţin
situaţia. Dar nu mult, dacă eşti pasionat de sporturi care necesită
utilaje voluminoase.

Material hipnotic pe bordDupă
vreo 2 secunde, toate acestea ţi se evaporă din memorie, pentru că
Alfa Romeo MiTo te gratulează cu un lucru hipnotic:
materialul şi profilarea bordului
. Este un fel de
împletitură cărămizie, cu o textură foarte interesantă la pipăit şi
cu irizaţii diverse, datorate curburilor aproape sculpturale ale
planşei de bord.

De fapt, formele mai angulare ale interiorului contrastează
puternic cu rotunjimile aferente gurilor de ventilaţie de
pe consola centrală sau ale „cozorocului” profilat
al
indicatoarelor de bord. Dar asta este mai degrabă o temă pentru
fetele care despică firul în patru la nivel estetic.

Noi, băieţii, ne lăsăm subjugaţi de alte „chestii”. Cum ar fi
pedalierul perforat din aluminiu, cu sigla Alfa Romeo
gravată pe fiecare pedală
, scaunul şoferului, foarte bine
profilat şi suficient de tare sau butonul DNA, de lângă
schimător.

Buton care are un
rol foarte important
în capitolul dinamicii
.

Pagini: 1 2 3



Comentarii
Inchide