TEST cu noul Seat Leon ST. Sânge latin şi minte germană

Autor: Iulian Dnistran 02 apr. 2014 Test drive

Performanţe, ţinută de drum

Seat Leon ST poate e disponibil în România cu o selecţie de cinci propulsoare, dintre care două diesel şi trei pe benzină, cu diferite variante de putere. Maşina de test era echipată cu minusculul motor pe benzină de 1,2 litri ce dezvoltă 105 CP, cuplat la o cutie de viteze automată cu şapte trepte DSG. În oferta Seat mai există şi o cutie manuală cu şase trepte.

Propulsorul TSI de 1,2 litri e extrem de dornic să treacă la treabă şi trage fără efort. Desigur, la toate acestea contribuie şi greutatea destul de scăzută a breakului iberic – 1,2 tone. Totodată, folosirea cutiei automate DSG împreună cu acest motor este destul de reuşită, însă la plecarea de pe loc s-ar putea să simţi uneori o scuturătură destul de accentuată, din cauză că mintea electronică a cutiei automate vrea să schimbe cât mai repede din treapta întâi în treapta a doua, dar câteodată o face mult prea repede, când turaţia motorului e prea joasă (şi deci puterea nu e ideală) pentru o schimbare lină.

Se conduce foarte uşor, însă atenţie la sistemul de asistenţă la schimbarea benzii de rulare!

La drum întins, familista spaniolă oferă călătorii confortabile, în vreme ce traseele virajate vor scoate la iveală o uşoară înclinaţie sportivă, care se traduce printr-o stabilitate minunată atunci când e dusă la limită, precum şi printr-un ruliu ţinut foarte bine în frâu. De asemenea, direcţia este precisă, iar pedala de frână furnizează un feedback excelent.

Per total, Seat Leon ST se simte uşor şi entuziasmat să facă treabă.

Consum

Oficial, consumul mixt al modelului testat este de 5 l/100 km. În realitate, computerul de bord a afişat un consum mixt de 6,8 l/100 km, ceea ce, cred eu, e un rezultat foarte bun, având în vedere că maşina avea mai puţin de 100 km la bord, iar rodajul era abia la început. La consumul scăzut contribuie şi sistemul start/stop de oprire automată a motorului.

Concluzii

Seat Leon ST e un break foarte bun, care poate fi luat în considerare ca un adevărat Golf Variant mai ieftin, cu toate că portbagajul e puţin mai mic. Cele două maşini au la bază aceeaşi platformă, aceleaşi motoare şi aceleaşi cutii de viteze. Sigur, Golful e puţin mai stilat la interior, însă designul exterior îl face să arate puţin cam plictisitor, în vreme ce Leonul arată puţin mai tineresc, mai proaspăt.

În ceea ce priveşte preţurile, Leon ST porneşte de la 15.145 de euro pentru varianta de bază cu motor pe benzină de 1,2 litri şi cutie manuală cu cinci trepte. În acelaşi timp, o Skoda Octavia Combi cu acelaşi motor şi aceeaşi cutie de viteze costă 14.906 euro, iar un Volkswagen Golf Variant e 16.420 de euro. Totodată, un Opel Astra Sports Tourer de bază porneşte de la 16.700 de euro, iar o Toyota Auris Touring Sports pleacă de la 16.967 de euro.

Design plăcut pentru o maşină plăcută

Una peste alta, breakul spaniol reprezintă o alegere foarte bună pentru cineva care are nevoie de o maşină de familie spaţioasă, dinamică şi cu un preţ accesibil.

Datele tehnice ale modelului testat, în pagina următoare.

Pagini: 1 2 3

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide