Am testat noul Opel Astra sedan! Primele impresii!

Autor: Adrian Mihălţianu 31 aug. 2012 Test in premiera

Evenimentul de la Frankfurt m-a adus faţă în faţă cu noua gamă de modele Astra, acum completă, cuprinzând noua versiune sedan, hatchback, Sports Tourer şi GTC, precum şi versiunea OPC. Datorită şederii mele foarte scurte la această lansare, nu am avut timp să testez decât 3 dintre cele 5 versiuni ale modelului german. După ce am asistat la o scurtă şi plăcută conferinţă de presă, în care oficialii Opel au reuşit să strecoare şi un pic de umor în prezentarea oficială (au motive să fie binedispuşi, oare?), ne-am îndreptat spre parcare, unde am urcat la volanul celui mai nou membru venit în familia Astra, şi anume, sedanul.

În urma faceliftului, noul Astra a primit câteva modificări subtile, care se observă mult mai greu dacă nu eşti un adevărat cunoscător. În partea frontală, grila radiatorului a fost micşorată şi a primit o nouă „mustăcioară” cromată iar spoilerul a fost redesenat într-o manieră mai elegantă şi uşor sportivă. Evident că în spate, şi aici mă refer strict la sedan, blocurile optice nu sunt la fel cu cele de pe modelul în 5 uşi. Acestea sunt mai generos dimensionate, dar păstrează, totuşi, acelaşi aer modern ca cele din faţă. Spoilerul posterior pare mai masiv şi are un aspect sculptural, iar eleronul discret, plasat în partea superioară a portbagajului, pune accentul pe un look mai dinamic.

Interiorul nu diferă de cel al modelului în 5 uşi, fiind păstrată aceeaşi planşă de bord, cu materiale bune şi cu o finisare agreabilă. Scaunele au rămas la fel de confortabile iar poziţia la volan nu îţi creează probleme în privinţa vizibilităţii. Ampatamentul generos de 2.685 mm asigură un spaţiu interior mai mult decât decent. Persoanele cu o înălţime medie nu vor avea nimic de comentat, indiferent că vor sta pe scaunele din faţă sau pe cele din spate. Din păcate, decuparea portierelor posterioare va crea o mică problemă acestora, care vor trebui să ofere mai multă atenţie la cap în momentul accesului pe bancheta din spate.

Portbagajul este mai mare cu 90 de litri faţă de modelul cu cinci uşi, ajungând la 460 litri. Prin rabatarea banchetei, acesta poate fi crescut până la 1.010 litri.

Per total, noul Astra sedan a evoluat foarte mult faţă de generaţia precedentă, adoptând acum un design echilibrat şi un caracter mult mai dinamic. Interiorul, pune accent în mare parte pe ergonomie şi oferă un confort foarte bun pentru clasa compactă.

Pagini: 1 2

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide