Citroen C4 facelift – test in Franţa

Autor: Tudor Bratu 30 sept. 2008 Test in premiera

Cele mai importante modificări în gama C4 sunt însă legate de motorizări. Pentru mine personal, cea mai mare bucurie o reprezintă renunţarea la motorul de 2 litri aspirat şi 180 CP cuplat la acea transmisie manuală cu cinci rapoarte mai lungi ca viaţa parcă.

În urma colaborării dintre PSA şi BMW au rezultat motoare de 1.6 litri aspirate cu distribuţie variabilă a supapelor sau de 1.6 litri cu injecţie directă de combustibil şi supra-alimentare cu turbo.

Au dispărut deci motorul de top de 180 CP dar şi vechiul 1.6 de 110 CP. În locul acestuia din urmă avem un motor de 120 CP, cu un cuplu maxim de 160 Nm. Chiar dacă cifrele nu diferă foarte mult faţă de vechiul motor, propulsorul cu gene BMW sună mult mai bine pe toată plaja de turaţie şi datorită distribuţiei variabile a supapelor se simte mult mai vioi în plaja inferioară de turaţie.

Comparativ cu un C4 echipat cu vechiul motor de 1.6 litri, noul Vti, după cum a fost botezată versiunea de 120 CP, este mai rafinat, sună mai plăcut şi este mai silenţios aproape de turaţia maximă. Dinamic vorbind, diferenţele nu se simt foarte puternic şi din păcate, în continuare, cutia de viteze are aceeaşi problemă a cursei lungi a schimbătorului, cu selecţia treptelor ce necesită obişnuinţă pentru a nu se greşi treapta.

Motorul de 150 CP, botezat THP este însă una din cele mai inspirate alegeri făcute de Citroen pentru a motoriza C4. Vorbim tot despre un propulsor de 1.6 litri dar cu injecţie directă de benzină şi Turbo. Cuplul maxim este de 240 Nm, dar 159 dintre aceştia sunt disponibili de la aproape 1.000 rpm. Motorul este genial, se găseşte şi la Peugeot şi Mini şi face toţi banii.

Până la 3.000 rpm este incredibil de silenţios, apoi urmează un sunet înfundat specific unui motor cu şase cilindri în linie al lui BMW iar spre turaţia maximă se ascute uşor. Cutia de viteze manuală cu şase trepte este nouă şi este o diferenţă ca de la cer la pământ între aceasta şi cea mai bună cutie a lui Citroen.

Cursa schimbătorului este de data aceasta perfectă, nu agaţă deloc, şi ai o impresie “rigidă” atunci când schimbi treptele. La fel ca într-un BMW. Primele trei trepte sunt etajate destul de scurt şi realizezi imediat că ai de-a face cu un motor care urcă în ture foarte uşor.

Pe hârtie motorul de 150 CP este cu doar 1,7 secunde mai lent ca vechiul propulsor de 180 CP de la 0 la 100 km/h – 10 secunde faţă de 8,3 iar viteza maximă este mai mică şi ea – 195 faţă de 227 km/h. Dar, motorul de 150 CP este doar momentan un vârf de gamă pe benzină, probabil că Citroen pregăteşte o versiune VTS care poate foarte bine să primească sub capotă motorul lui MINI Cooper S, acelaşi 1.6 Turbo dar cu 170 CP.

Până atunci însă, motorul de 150 CP face din C4 o compactă extrem de reuşită dinamic, cu un nivel mediu de performanţe dar cu o plăcere a condusului poate străină multora dintre vechii posesori de C4 din simplul motiv că, până acum nu a existat un motor pe benzină atât de reuşit.

C4 facelift se comercializează deja în România, preţurile pentru noile motorizări începând de la 14.650 euro cu TVA pentru o versiune 1.6 VTR pentru Coupe, sau 17.900 euro cu TVA pentru un Coupe în echiparea VTRPack şi motorul de 150 CP.O versiune în cinci uşi cu motorul de 120 CP şi echiparea SX costă 15.500 euro cu TVA iar una de 150 CP în echiparea VTRPack – 18.750 euro cu TVA.

Primele teste cu Citroen C4 facelift au avut loc, logic în Franţa. Am foarte aproape de locul în care în urmă cu doar foarte puţin timp luasem loc lângă senzaţionalul Sebastien Loeb pentru cele mai rapide ture din viaţa mea la bordul unui Citroen.

Spun fără regrete că acest facelift este dedicat lui Loeb, deşi adevăratul motiv al îmbunătăţirii lui C4 este înoirea gamei în care, de acum, doar C3 este cu adevărat vechi.C4 este momentan cel mai important model pentru Citroen deoarece segmentul compact este în creştere pretutindeni.

În România, designul lui C4 a fermecat de la început fanii mărcii dar şi a fost capabil să fure clienţi importanţi de la concurenţa franceză. De exemplu, Peugeot 308 nu are practic nici un cuvânt de spus în faţa lui C4 atunci când vine vorba de cifre de vânzări.

“Facelift” înseamnă pentru C4 o parte frontală reviozuită serios, cu noi faruri, grilă, spoiler şi capotă. Modificările au crescut lungimea maşinii cu aproximativ 15 mm dar acest lucru este insesizabil. Pe scurt, C4 arată acum ami modern deşi eu personal l-aş descrie ca fiind mai agresiv, în special datorită spoilerului cu priză de aer decupată foarte generos. Şi spatele a fost modificat dar aici schimbările sunt chiar foarte mici, foarte vizibil fiind doar spoilerul cu o formă clar nouă.

La interior au apărut materiale noi – plasticul care acoperă o parte din panourile uşilor şi bordul are acum o textură nouă, mai moale dar care arată foarte asemănător cu cel folosit pentru modelul fără facelift. Un posesor de C4 vechi va recunoaşte schimbarea ca fiind subtilă.

Există şi o tapiţerie nouă, ca textură şi culoare pentru echiparile de top (excluzând aici VTR) şi este oferită standard. Pe lângă noile sisteme de navigaţie şi climatizare folosite, preluate de la C5, o modificare importantă este renunţarea la turometrul digital din spate volanului.

Indicatorul de turaţie a fost mutat deci pe display-ul central, este evident digital, are un design plăcut dar este prea mic şi Citroen a pierdut prin această mutare factorul spectaculos al interiorului. În plus, turometrul a devenit acum mai puţin lizibil şi oarecum “comun”. Când se atinge turaţia maximă el clipeşte cu totul, dar dacă şoferul este distrat poate să treacă uşor peste această atenţionare.

Pentru că tot am vorbit despre dotări, pentru noul C4 sunt disponibile două sisteme de navigaţie, cel mai complex, care include şi funcţie de Bluettoth, costă 900 euro cu TVA, dar va fi disponibil şi un sistem “simplificat” cu meniu ceva mai redus ca opţiuni dar cu hărţi incluse pentru toate ţările europene. Noul sistem se numeşte MyWay şi va avea un preţ extrem de competitiv după cum spune Citroen, care însă nu a comunicat însă valoarea exactă a acestui preţ.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide